REGULAMENT de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Articolul 1
Participanţii la trafic sunt obligaţi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi celelalte dispoziţii din prezentul regulament.
Articolul 2
În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
1. declivitate - înclinarea unui drum pe o porţiune uniforma faţă de planul orizontal;
2. viabilitatea drumului - starea tehnică corespunzătoare a părţii carosabile, constând în practicabilitatea
permanentă a acesteia potrivit reglementarilor specifice sectorului de drum, lipsa obstacolelor şi existenţa
amenajărilor rutiere şi a mijloacelor de semnalizare, care să asigure fluenţa şi siguranţa circulaţiei;
3. cortegiu - grup de persoane care se deplasează pe drumul public însoţind o ceremonie;
4. grup organizat - două sau mai multe persoane care au un conducător şi se deplasează sau staţionează pe drumurile
publice în baza unei autorizaţii eliberate de administratorul drumului public cu avizul poliţiei rutiere;
5. reţinerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii
înlocuitoare a acestora - măsura tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în ridicarea
documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere până la soluţionarea cauzei care
a determinat aplicarea acestei măsuri;
6. retragerea permisului de conducere - măsura tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră în baza unui
certificat medico-legal prin care titularul a fost declarat inapt medical, constând în reţinerea documentului şi
interzicerea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie;
7. retragerea certificatului de înmatriculare - măsura tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în
reţinerea documentului şi interzicerea dreptului de a pune în mişcare pe drumurile publice vehiculul respectiv;
8. retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare - măsura tehnico-administrativă dispusă de
poliţia rutieră constând în demontarea plăcuţelor de pe vehicul şi păstrarea lor la sediul poliţiei rutiere până la
încetarea cauzelor care au dus la aplicarea acestei măsuri;
9. şeful serviciului poliţiei rutiere - ofiţerul de poliţie rutieră care îndeplineşte atribuţiile funcţiei de sef al
serviciului poliţiei rutiere din structura unui inspectorat judeţean de poliţie sau al Brigăzii de Politie Rutiera
din cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti;
10. urgenţă - situaţia de criza sau de pericol potenţial major care necesită deplasarea imediată pentru prevenirea
producerii unor evenimente cu consecinţe negative, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau a integrităţii unor bunuri
ori pentru limitarea afectării mediului înconjurător.
Articolul 3
(1) Administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia.
(2) În scopul desfăşurării în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, administratorul drumului
public trebuie să realizeze amenajări rutiere pentru a determina participanţii la trafic să respecte semnificaţia
semnalizării rutiere.
(3) Administratorul drumului public este obligat să instaleze, la intrarea şi la ieşirea din localitate, indicatoare
cu aceste semnificaţii.
(4) Proprietarul sau administratorul drumului de utilitate privată, deschis circulaţiei publice, este obligat să
instaleze la intrarea pe acesta indicatoare de reglementare şi panouri adiţionale cu intervalul de timp în care este
permis accesul vehiculelor şi pietonilor.
(5) La intrarea pe un drum care nu este deschis circulaţiei publice, proprietarul sau administratorul acestuia este
obligat să instaleze, în loc vizibil, indicator cu semnificaţia "Accesul interzis" şi panou cu inscripţia "Drum
închis circulaţiei publice".
Articolul 4
(1) Închiderea sau crearea de restricţii pentru circulaţia vehiculelor ori a pietonilor pe drumurile publice se
poate face numai pentru limitarea intensităţii traficului, pentru protecţia unor sectoare de drum sau pentru
executarea unor lucrări, în condiţiile stabilite de lege.
(2) În cazul unor evenimente rutiere sau în situaţia în care siguranţa traficului rutier este periclitată datorită
unor fenomene naturale, poliţia rutieră sau administratorul drumului public, cu avizul poliţiei rutiere, poate
dispune restricţii temporare de circulaţie, informând participanţii la trafic cu privire la interdicţie, durata
acesteia şi rutele ocolitoare de deplasare.
Articolul 5
(1) Administratorul drumului public este obligat să ia măsuri de înlăturare imediată a cauzelor evenimentelor
rutiere datorate configuraţiei, stării sau dotării tehnice necorespunzătoare a acestuia.
(2) În cazul producerii unor evenimente rutiere, administratorul drumului public este obligat să îl cureţe, să
înlăture obstacolele aflate pe partea carosabilă şi să readucă drumul la starea iniţială.
Articolul 6
(1) Traseele pe care se efectuează servicii regulate de transport public local de călători, cu excepţia celor care
efectuează transport în regim de taxi, se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Staţiile mijloacelor de transport public de persoane, inclusiv locurile de aşteptare a clienţilor pentru
transportul în regim de taxi, se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul poliţiei
rutiere.
(3) Pe drumurile din afara localităţilor administratorul drumului public este obligat să amenajeze alveole pentru
staţiile mijloacelor de transport public de persoane.
(4) Administratorul drumului public este obligat să delimiteze staţiile mijloacelor de transport public de persoane
care nu sunt prevăzute cu alveole, prin aplicarea marcajului "Staţie autobuz, troleibuz".
(5) Pe sectoarele de drum cu risc sporit de accidente, de pe drumurile cu o lăţime mai mare de 7 m, administratorul
drumului public este obligat să amenajeze în zona de separare a sensurilor de circulaţie, pe trecerile pentru
pietoni, refugii pentru aceştia, semnalizate corespunzător.
(6) Staţiile mijloacelor de transport public de persoane situate în apropierea intersecţiilor se amenajează la cel
puţin 50 m înainte sau după acestea.
(7) Dacă în localităţi traseele mijloacelor de transport public de persoane traversează calea ferată la acelaşi
nivel, în ambele părţi înainte de trecere trebuie să existe staţii de oprire la cel puţin 50 m de aceasta.
Articolul 7
(1) La intersecţia unei cai ferate cu un drum public administratorul caii ferate este obligat să asigure planeitatea
trecerii la nivel, iar împreună cu administratorul drumului public, să stabilească, să instaleze, cu acordul
poliţiei rutiere, şi să întreţină mijloacele de semnalizare a acesteia, potrivit competentelor.
(2) La trecerea la nivel cu calea ferată administratorul acesteia şi cel al drumului public, împreună cu deţinătorii
terenurilor învecinate, sunt obligaţi să înlăture obstacolele şi să interzică amplasarea de panouri, afişe,
instalaţii, precum şi construcţii care ar diminua vizibilitatea din zona în care conducătorul de vehicul este
obligat să se asigure.
(3) La intersecţia unui drum public cu o cale ferată industrială, administratorul şi/sau utilizatorul acesteia este
obligat să asigure prezenţa unui agent de cale ferată pentru oprirea traficului de vehicule şi pietoni până la
trecerea vehiculului feroviar.
(4) Dacă la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere nu se pot asigura cerinţele prevăzute la alin. (2),
administratorul drumului public împreună cu cel al caii ferate, cu acordul poliţiei rutiere, iau măsuri, după caz,
pentru:
a) instalarea de bariere manuale sau dispozitive automate, în ordinea urgenţei stabilite de aceste autorităţi;
b) desfiinţarea trecerii cu devierea circulaţiei rutiere pe altă trecere la nivel cu calea ferată învecinată, cu
vizibilitate asigurată sau prevăzută cu bariera manuală;
c) separarea fluxurilor de circulaţie rutieră, respectiv feroviara, prin construirea unor pasaje subterane sau
supraterane.
Articolul 8
(1) Lucrările în zona drumului public se execută, în condiţiile stabilite prin autorizaţie, de administratorul
drumului ori al caii ferate, cu avizul poliţiei rutiere.
(2) Executantul de lucrări în zona drumului public este obligat să realizeze amenajările rutiere aprobate în
proiect, pentru a permite circulaţia în siguranţă a participanţilor la trafic.
(3) Când lucrările se efectuează pe trotuar şi împiedică circulaţia pe acesta, executantul lucrărilor este obligat
să construiască pasaje pentru pietoni, separate de partea carosabilă şi protejate corespunzător.
(4) Executantul lucrărilor este obligat ca, la terminarea acestora, să aducă drumul la starea iniţială sau la cea
stabilită prin proiect.
(5) Administratorul drumului public sau al caii ferate este obligat să verifice şi să recepţioneze lucrările
executate în zona drumului public numai dacă acestea corespund normelor de calitate prevăzute de lege şi avizelor
obţinute anterior începerii lucrărilor.
Secţiunea 1. Starea tehnică a vehiculelor şi controlul acesteia
Articolul 9
(1) Până la înmatriculare sau înregistrare, vehiculele pot circula pe drumurile publice, fără inspecţie tehnică, în
baza unei autorizaţii provizorii pentru circulaţie, eliberată de autoritatea competentă, dacă îndeplinesc normele
tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere.
(2) Se inspectează din punct de vedere tehnic, înainte de a fi repuse în circulaţie, autovehiculele, tramvaiele sau
remorcile cărora le-au fost efectuate reparaţii în urma unor evenimente care au produs avarii grave la mecanismul de
direcţie, instalaţia de frânare sau la structura de rezistenţă a caroseriei ori a saşiului.
Subsecțiunea 1. Condiţiile minime de iluminare, semnalizare luminoasă şi avertizare sonoră pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele, tramvaiele, remorcile, tractoarele folosite în exploatări agricole şi forestiere şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări
Articolul 10
Autovehiculele, tractoarele folosite în exploatări agricole şi forestiere şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, tramvaiele şi remorcile trebuie să fie dotate, prin construcţie, cu instalaţii de iluminare, semnalizare luminoasă şi avertizare sonoră, omologate, care să corespundă condiţiilor tehnice stabilite de autoritatea competentă.
Articolul 11
Autovehiculele destinate exclusiv transportului copiilor trebuie să aibă montat pe caroserie, în faţă şi în spate, indicatorul "Copii!".
Articolul 12
Autovehiculele care depăşesc masa şi/sau gabaritul trebuie echipate cu următoarele dispozitive suplimentare de
semnalizare:
a) o plăcuţă de identificare fluorescent-reflectorizantă, având fondul alb şi chenarul rosu, montată la partea din
stânga faţă;
b) marcaje fluorescent-reflectorizante aplicate la partea din spate a autovehiculului sau încărcăturii, cât mai
aproape de marginile laterale, formate din benzi alternanţe albe şi roşii, descendente către exterior, dacă lăţimea
autovehiculului depăşeşte 2,5 m;
c) unul sau mai multe dispozitive speciale de avertizare luminoasă de culoare galbenă, montate astfel încât lumina
emisă de acestea să fie vizibilă din faţă, din spate şi din ambele părţi laterale, precum şi dispozitive
fluorescent-reflectorizante de culoare galbenă montate pe părţile laterale la distanţă de 1,5 m intre ele;
d) lumini montate pe părţile laterale ale încărcăturii ori vehiculului care depăşeşte lăţimea de 2,5 m, care trebuie
să funcţioneze concomitent cu luminile de poziţie, precum şi un dispozitiv fluorescent-reflectorizant.
Articolul 13
Se interzice montarea la autovehicul, tractor folosit în exploatări agricole şi forestiere şi vehicul pentru efectuarea de servicii sau lucrări, tramvai ori remorca a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare decât cele omologate.
Subsecțiunea 2. Condiţiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească bicicletele, mopedele, vehiculele cu tracţiune animală şi cele trase sau împinse cu mâna
Articolul 14
În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:
a) prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
c) dotată cu sistem de avertizare sonoră;
d) echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în faţă, cu lumina de culoare albă sau galbenă,
iar în spate, cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de
aceeaşi culoare;
e) echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează
un cerc continuu.
Articolul 15
Remorca ataşată unei biciclete trebuie să fie echipată, în partea din spate, cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roşie, iar dacă lumina din spate a bicicletei este obturată de remorcă, aceasta trebuie să fie echipată şi cu o lumină de culoare roşie.
Articolul 16
(1) În circulaţia pe drumurile publice mopedul trebuie să fie echipat cu:
a) instalaţie de frânare eficace;
b) sistem de avertizare sonoră;
c) instalaţie de evacuare a gazelor de ardere care să respecte normele de poluare fonică şi de protecţie a
mediului;
d) lumină de culoare albă în faţă, respectiv lumina şi dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roşie în
spate;
e) lumini de culoare galbenă pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers, în faţă şi în spate;
f) plăcuţă cu numărul de înregistrare, amplasată la partea din spate a mopedului fără a obtura vizibilitatea
sistemului de iluminare şi semnalizare.
(2) Se interzice montarea la moped a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori
accesorii de avertizare decât cele omologate.
Articolul 17
(1) Vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat în faţă cu două dispozitive fluorescent-reflectorizante de
culoare albă, iar în spate, cu două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare roşie, omologate, montate cât
mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului.
(2) Plăcuţele cu numărul de înregistrare se amplasează în locuri unde se asigură permanent vizibilitatea acestora,
una pe partea stânga şi una la partea din spate a vehiculului.
(3) Atunci când plouă torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii meteorologice care reduc
vizibilitatea, precum şi pe timpul nopţii vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat în plus, în partea
laterală stânga, cu cel puţin o lumină de culoare albă sau galbenă, situată mai sus de nivelul roţilor.
(4) Mijloacele de semnalizare prevăzute la alin. (1), precum şi dispozitivul care asigură lumina de culoare albă sau
galbenă conform prevederilor alin. (3) trebuie menţinute curate şi intacte, iar vizibilitatea lor să nu fie obturată
de elementele constructive ale vehiculului sau de încărcătura transportată.
(5) Conducătorul vehiculului cu tracţiune animală trebuie să aplice pe harnaşamentul animalului trăgător materiale
reflectorizante pentru ca acesta să fie observat cu uşurinţă de către ceilalţi participanţi la trafic.
Articolul 18
Vehiculul tras sau împins cu mâna trebuie să fie prevăzut, în faţă şi în spate, cu câte un dispozitiv fluorescent-reflectorizant omologat, de culoare albă, respectiv roşie.
Secţiunea a 2-a, Înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor
Subsecțiunea 1. Înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor
Articolul 19
Autorităţile competente pentru înmatricularea şi radierea autovehiculelor şi remorcilor sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, sub coordonarea Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
Articolul 20
(1) La înmatriculare, autovehiculului sau remorcii i se atribuie plăcuţe cu numărul de înmatriculare şi se
eliberează certificatul de înmatriculare.
(2) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare trebuie să aibă fondul reflectorizant de culoare albă şi literele şi
cifrele, în relief, de culoare neagră, albastră sau roşie.
(3) În certificatul de înmatriculare se înscriu, obligatoriu, numărul de înmatriculare atribuit, precum şi numărul
de identificare al autovehiculului sau remorcii.
Articolul 21
(1) Autovehiculul, tramvaiul sau remorca ce nu pot fi identificate din cauza lipsei, alterării ori distrugerii
elementelor de identificare poansonate sau ştanţate de constructor, precum şi autovehiculul ori remorca asamblate
din piese ce nu pot fi identificate sau pentru care nu se poate stabili identitatea unuia sau mai multor deţinători
ori proprietari succesivi nu pot fi omologate în vederea admiterii în circulaţia pe drumurile publice. Se exceptează
autovehiculul şi remorca pentru care poliţia poate stabili provenienţa legală a acestora.
(2) Autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi date în urmărire de
Inspectoratul General al Poliţiei Române nu se înmatriculează.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) autovehiculele şi remorcile pentru care organul de urmărire penală a
emis o dispoziţie prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, caz în care în certificatul
de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului se înscrie menţiunea "Autovehicul declarat furat din
(ţară) la data de ....... .".
(4) Circulaţia vehiculelor prevăzute la alin. (3) este permisă doar pe teritoriul României.
Articolul 22
La înregistrare, vehiculelor li se atribuie plăcuţe cu un singur număr de înregistrare, care trebuie să aibă:
a) fondul reflectorizant de culoare galbenă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră, pentru
vehiculele înregistrate la consiliile locale;
b) fondul reflectorizant de culoare albă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră, pentru
autovehiculele care se înregistrează la Ministerul Apărării, Ministerul Administraţiei şi Internelor sau, după caz,
la Serviciul Român de Informaţii.
Subsecțiunea 2. Numerele de înmatriculare sau de înregistrare, cele provizorii şi de probe ale autovehiculelor sau tramvaielor
Articolul 23
(1) La înmatriculare, fiecărui autovehicul şi fiecărei remorci li se atribuie câte un număr de înmatriculare compus
din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine, format din cifre arabe, şi o combinaţie
de trei litere cu caractere latine majuscule.
(2) Numerele de înmatriculare ale autovehiculelor şi remorcilor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor
consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi
desfăşoară activitatea în România, sunt compuse din indicativul CD, CO sau TC, după caz, şi numărul de ordine.
(3) În cazul numărului de înmatriculare temporară, la indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti şi numărul
de ordine se adauga luna şi anul în care expira valabilitatea înmatriculării.
(4) La autorizarea provizorie a circulaţiei autovehiculului sau remorcii se atribuie un număr compus din indicativul
judeţului sau al municipiului Bucureşti şi numărul de ordine.
(5) La înmatricularea pentru probe a autovehiculului sau a remorcii se atribuie un număr compus din indicativul
judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine şi înscrisul "PROBE".
(6) La data înmatriculării, înregistrării sau autorizării pentru circulaţie se eliberează şi plăcuţele cu numărul
atribuit.
Articolul 24
(1) Numerele de înmatriculare se atribuie la rând, în ordine crescătoare.
(2) La înmatriculare, proprietarul vehiculului poate solicita, cu plata tarifelor în vigoare, atribuirea unei
combinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare.
(3) Nu pot fi atribuite combinaţiile de litere care pot avea o semnificaţie obscenă sau cele care pot conduce la
asocierea cu denumirile unor autorităţi publice, dacă acestea solicita în scris autorităţii emitente restricţionarea
atribuirii unei anumite combinaţii a numărului de înmatriculare. Persoanele care deţin deja vehicule înmatriculate
cu numere restricţionate ulterior pot utiliza în continuare numerele în cauză, dar numai până la înstrăinarea
vehiculului.
(4) La transferul dreptului de proprietate asupra unui vehicul, numărul de înmatriculare şi plăcuţele aferente se
transfera automat fără plată noului proprietar, dacă acesta are domiciliul sau sediul în acelaşi judeţ cu fostul
proprietar şi dacă fostul proprietar nu a optat pentru păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare respectiv.
Noul proprietar poate solicita atribuirea unei combinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare, cu plata
tarifelor în vigoare.
Articolul 25
(1) Numărul de înregistrare al vehiculelor înregistrate la consiliile locale se compune din denumirea localităţii şi
denumirea abreviată a judeţului, scrise cu litere cu caractere latine majuscule, precum şi dintr-un număr de ordine,
format din cifre arabe.
(2) Numărul de înregistrare al autovehiculelor înregistrate la Ministerul Apărării, Ministerul Administraţiei şi
Internelor şi, după caz, la Serviciul Român de Informaţii se compune din abrevierea denumirii instituţiei, scrisă cu
litere cu caractere latine majuscule, precum şi dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.
Articolul 26
(1) Proprietarul sau deţinătorul legal trebuie să fixeze plăcuţele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare
în locurile special destinate, la partea din faţă şi din spate a autovehiculului sau tramvaiului, după caz, iar la
motocicleta şi la remorcă, numai la partea din spate.
(2) Se interzice circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu au montate plăcuţele cu numărul de
înmatriculare sau, după caz, de înregistrare, în locurile stabilite.
Secţiunea a 3-a Obligaţiile proprietarilor sau deţinătorilor de vehicule
Articolul 27
(1) Proprietarul de autovehicul sau remorcă, cu domiciliul, sediul ori reşedinţă în România, este obligat:
a) să declare autorităţii emitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de înmatriculare, în cel mult 48
de ore de la constatare;
b) să depună imediat la autoritatea emitenta originalul certificatului de înmatriculare, dacă, după obţinerea
duplicatului, a reintrat în posesia acestuia.
(2) Persoanele juridice deţinătoare de vehicule au, pe lângă cele prevăzute la alin. (1), şi următoarele
obligaţii:
a) să verifice starea tehnică a vehiculelor, să facă menţiuni despre aceasta în foaia de parcurs sau ordinul de
serviciu şi să nu permită ieşirea în circulaţie a celor care nu îndeplinesc condiţiile tehnice;
b) să elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care se deplasează în cursa;
c) să nu permită conducerea vehiculului de către persoane care nu poseda permis de conducere corespunzător sau
atestat profesional;
d) să nu permită conducătorilor de vehicule să plece în cursa sub influenţa băuturilor alcoolice, a substanţelor ori
produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora ori într-o stare accentuată de oboseala;
e) să tina seama de observaţiile făcute de poliţişti sau de conducătorii de vehicule în foaia de parcurs;
f) să anunţe imediat politia despre orice accident de circulaţie în care sunt implicaţi conducătorii de vehicule
proprii care nu poseda documente de constatare a acestuia;
g) să verifice respectarea timpilor de repaus şi de odihna, precum şi a regimului legal de viteză, prin citirea
înregistrărilor aparatelor de control al timpilor de odihna şi al vitezei de deplasare;
h) să verifice existenţa autorizaţiei speciale de transport şi respectarea condiţiilor înscrise în aceasta.
Articolul 28
(1) Deţinătorii de vehicule pot monta pe acestea sisteme sonore antifurt.
(2) Durata semnalului emis de sistemul prevăzut la alin. (1) nu trebuie să fie mai mare de un minut, iar
intensitatea acestuia nu trebuie să depăşească pragul fonic prevăzut în reglementările legale în vigoare.
(3) Se interzice montarea pe vehicule a sistemelor sonore antifurt care se declanşează la trecerea, în imediată
apropiere, a altui vehicul.
Articolul 29
(1) De la data aderării României la Uniunea Europeana, pentru a fi înscris la o unitate autorizata în vederea
pregătirii teoretice şi practice pentru obţinerea permisului de conducere, solicitantul trebuie să facă dovada ca
este apt din punct de vedere psihologic.
(2) Înainte de a urma cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice, solicitantul
trebuie să facă dovada pregătirii teoretice, într-o unitate autorizata, în vederea obţinerii permisului de
conducere.
(3) Abrogat.
(4) Pot efectua cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice şi persoanele care nu
au încă vârsta minima prevăzută de prezentul regulament pentru categoria sau subcategoria din care face parte
vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni înainte de împlinirea acesteia sau, dacă urmează cursurile unei
instituţii de învăţământ preuniversitar cu profil auto, nu cu mai mult de 1 an înainte de împlinirea vârstei.
Articolul 30
Abrogat.
Articolul 31
Traseele pe care se poate învăţa conducerea unui autovehicul sau tramvai ori, după caz, se poate susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere se stabilesc de către poliţia rutieră.
Articolul 32
(1) Autorităţile competente care examinează persoanele în vederea obţinerii permisului de conducere sunt serviciile
publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiei prefectului pe
raza căreia candidaţii îşi au domiciliul sau reşedinţă.
(2) Abrogat.
(3) Examinarea la probele teoretice şi practice pentru obţinerea permisului de conducere poate fi efectuată şi în
alte localităţi decât în municipiul reşedinţă de judeţ în care candidaţii îşi au domiciliul sau reşedinţă, în baza
ordinului prefectului unităţii administrativ-teritoriale respective.
Articolul 33
Persoana care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere, denumită în continuare candidat,
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă vârsta minimă prevăzută de art. 20 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) să fie aptă din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din categoria pentru care solicită
examinarea;
c) să nu se găsească sub incidenţa prevederilor art. 24 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor când face dovada că
îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 116 din acelaşi act normativ;
Articolul 34
Abrogat.
Articolul 35
Abrogat.
Articolul 36
Cursul de pregătire teoretică şi practică în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii.
Articolul 37
Abrogat.
Articolul 38
(1) Abrogat.
(2) Abrogat.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
Articolul 39
Abrogat.
Articolul 40
Abrogat.
Articolul 41
(1) Autovehiculele destinate învăţării conducerii şi cele folosite la susţinerea probei practice a examenului de
obţinere a permisului de conducere trebuie să fie din categoria celor pentru care se solicită obţinerea permisului
de conducere, să fie dotate cu dublă comandă, cel puţin pentru pedalele de ambreiaj şi frână, cu excepţia
autovehiculelor cu transmisie automată şi a motocicletelor, care se dotează cu dublă comandă cel puţin pentru pedala
de frână, şi să îndeplinească toate celelalte condiţii prevăzute de actele normative în vigoare.
(2) Autovehiculele prevăzute la alin. (1) vor fi echipate cu o caseta având inscripţia "Şcoala", cu dimensiunile şi
caracteristicile prevăzute în actele normative în vigoare. Fac excepţie autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, care
vor avea inscripţia "Şcoala" aplicată pe părţile laterale, în faţă şi în spate.
Articolul 42
Abrogat.
Articolul 43
Abrogat.
Articolul 44
Abrogat.
Articolul 45
Permisul de conducere al conducătorului auto decedat se preda de către persoana care îl deţine, în termen de 30 de zile, autorităţii emitente.
Articolul 46
(1) Semnificaţia, precum şi dimensiunile mijloacelor de semnalizare rutieră, forma, simbolul, culoarea şi condiţiile
de execuţie, amplasarea, instalarea şi aplicarea acestora se stabilesc în conformitate cu standardele în
domeniu.
(2) Semnalizarea rutieră în tunele sau pe viaducte se asigură, se realizează şi se întreţine de către
administratorul acestora.
Secţiunea 1 Semnalele luminoase
Subsecțiunea 1. Semnalele luminoase pentru dirijarea circulaţiei vehiculelor
Articolul 47
(1) Semnalele luminoase sunt lumini albe sau colorate diferit, emise succesiv, continuu sau intermitent, de unul sau
mai multe corpuri de iluminat care compun un semafor.
(2) După numărul corpurilor de iluminat, semafoarele sunt:
a) cu un corp de iluminat, cu lumina intermitentă de avertizare;
b) cu două corpuri de iluminat, pentru pietoni şi biciclişti;
c) cu trei corpuri de iluminat, pentru vehicule;
d) cu patru sau mai multe corpuri de iluminat, pentru tramvaie.
(3) Semafoarele se montează în axul vertical al stâlpului sau pe consolă, pe portal ori suspendate pe cabluri,
succesiunea culorilor lentilelor, de sus în jos, fiind următoarea:
a) la semaforul cu trei culori ordinea semnalelor este: rosu, galben, verde;
b) la semaforul cu două culori ordinea semnalelor este: rosu, verde;
c) la semaforul pentru tramvaie sunt dispuse trei pe orizontala la partea superioară şi unul la partea inferioară,
toate cu lumină albă.
Articolul 48
(1) Semafoarele care emit semnale luminoase pentru dirijarea circulaţiei în intersecţii se instalează obligatoriu
înainte de intersecţie, astfel încât să fie vizibile de la o distanţă de cel puţin 50 m. Acestea pot fi repetate în
mijlocul, deasupra ori de cealaltă parte a intersecţiei.
(2) Semnificaţia semnalelor luminoase pentru dirijarea circulaţiei vehiculelor este valabilă pe întreaga lăţime a
părţii carosabile deschise circulaţiei conducătorilor cărora li se adresează. Pe drumurile cu două sau mai multe
benzi pe sens, pentru direcţii diferite, delimitate prin marcaje longitudinale, semafoarele se pot instala deasupra
uneia sau unora dintre benzi, caz în care semnificaţia semnalelor luminoase se limitează la banda sau benzile astfel
semnalizate.
Articolul 49
Pe lămpile de culoare roşie sau verde ale semafoarelor pot fi aplicate săgeţi de culoare neagră care indică direcţiile de deplasare corespunzătoare acestora. În acest caz interdicţia sau permisiunea de trecere impusă de semnalul luminos este limitată la direcţia sau direcţiile indicate prin aceste săgeţi. Aceeaşi semnificaţie o au şi săgeţile aplicate pe panourile adiţionale ce însoţesc, la partea inferioară, semafoarele. Săgeata pentru mersul înainte are vârful în sus.
Articolul 50
(1) Semafoarele pentru tramvaie au forma de caseta cu patru corpuri de iluminat de culoare albă, dintre care trei
sunt poziţionate orizontal şi unul sub cel din mijloc, însoţite de panouri cu semne adiţionale.
(2) Semnalul de liberă trecere pentru tramvaie este dat de combinaţia luminoasă a lămpii inferioare cu una dintre
cele trei lămpi situate la partea superioară pentru indicarea direcţiei.
(3) Semnalul de interzicere a trecerii tramvaiului este dat de iluminarea concomitentă a celor trei lumini din
partea superioară a casetei.
Articolul 51
(1) Semnalul de culoare verde permite trecerea.
(2) Când semaforul este însoţit de una sau mai multe lămpi care emit lumină intermitentă de culoare verde sub forma
uneia sau unor săgeţi pe fond negru către dreapta, acestea permit trecerea numai în direcţia indicată, oricare ar fi
în acel moment semnalul în funcţiune al semaforului.
Articolul 52
(1) Semnalul de culoare roşie interzice trecerea.
(2) La semnalul de culoare roşie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru
trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de
cealaltă parte a intersecţiei, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie
oprit înainte de marginea părţii carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat.
(3) Atunci când semnalul de culoare roşie funcţionează concomitent cu cel de culoare galbenă, acesta anunţă apariţia
semnalului de culoare verde.
Articolul 53
(1) Când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie
de intersecţie nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art. 52 alin. (2), cu excepţia situaţiei în care, la
apariţia semnalului, se află atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiţii de
siguranţă.
(2) Semnalul de culoare galbenă intermitent permite trecerea, conducătorul de vehicul fiind obligat să circule cu
viteza redusă, să respecte semnificaţia semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie aplicabile în acel loc.
Articolul 54
În intersecţii dirijarea circulaţiei tramvaielor se poate realiza şi prin semafoare având semnale luminoase de culoare albă, corelate cu semnalele luminoase pentru dirijarea circulaţiei celorlalte vehicule.
Articolul 55
Semnalul luminos destinat numai dirijării circulaţiei bicicletelor are în câmpul sau imaginea unei biciclete de culoare roşie, respectiv verde pe fond negru. Aceeaşi destinaţie o are şi semnalul luminos al unui semafor însoţit de un panou adiţional pe care figurează o bicicletă.
Articolul 56
(1) Când deasupra benzilor de circulaţie sunt instalate dispozitive care emit semnale roşii şi verzi, acestea sunt
destinate semnalizării benzilor cu circulaţie reversibilă. Semnalul rosu, având forma a două bare încrucişate,
interzice accesul vehiculelor pe banda deasupra căreia se găseşte, iar semnalul verde, de forma unei săgeţi cu
vârful în jos, permite intrarea vehiculelor şi circulaţia pe acea bandă.
(2) Semnalul luminos intermediar care are forma unei sau unor săgeţi de culoare galbenă ori albă cu vârful orientat
către dreapta sau stânga jos anunţă schimbarea semnalului verde, în cazul benzilor cu circulaţie reversibilă, ori
faptul că banda deasupra căreia se află este pe punctul de a fi închisă circulaţiei conducătorilor cărora li se
adresează, aceştia fiind obligaţi să se deplaseze pe banda sau benzile indicate de săgeţi.
Articolul 57
Conducătorul vehiculului care intra într-o intersecţie la culoarea verde a semaforului este obligat să respecte şi semnificaţia indicatoarelor instalate în interiorul acesteia.
Subsecțiunea 2. Semnalele luminoase pentru pietoni
Articolul 58
(1) Semnalele luminoase pentru pietoni sunt de culoare verde şi roşie. Acestea funcţionează corelat cu semnalele
pentru dirijarea circulaţiei vehiculelor.
(2) Semnalul de culoare verde poate avea în câmpul sau imaginea unui pieton în mers, iar cel rosu, imaginea unui
pieton oprit.
(3) Semnalele luminoase pentru pietoni pot fi însoţite de semnale acustice pentru a asigura traversarea drumului de
către nevăzători.
(4) Pe sectoarele de drum unde valorile de trafic permit, administratorul drumului public, cu avizul poliţiei, poate
amplasa în zona marcajului trecerii pentru pietoni semafoare sau panouri speciale cu comandă manuală a cererii de
verde, care se poate face direct de către pietoni.
Articolul 59
(1) Semnalul de culoare verde permite trecerea.
(2) Când semnalul de culoare verde începe să funcţioneze intermitent înseamnă că timpul afectat traversării drumului
este în curs de epuizare şi urmează semnalul rosu. În acest caz pietonul surprins în traversarea drumului trebuie să
grăbească trecerea, iar dacă drumul este prevăzut cu un refugiu sau spaţiu interzis circulaţiei vehiculelor, să
aştepte pe acesta apariţia semnalului de culoare verde.
Articolul 60
Semnalul de culoare verde intermitent şi semnalul de culoare roşie interzic pietonilor să se angajeze în traversare pe partea carosabilă.
Subsecțiunea 3. Alte semnale luminoase
Articolul 61
În cazul semaforizării corelate, în lungul unui traseu pot fi instalate dispozitive de cronometrare a timpului aferent culorii, precum şi dispozitive luminoase care să arate participanţilor la trafic timpii stabiliţi prin programul de semaforizare, iar pentru conducătorii de autovehicule, şi viteza de deplasare.
Articolul 62
Semaforul de avertizare se instalează la ieşirea din intersecţie şi este constituit dintr-un corp de iluminat cu lumină galbenă intermitentă. Acesta poate avea în câmpul sau imaginea unui pieton în mişcare, de culoare galbenă pe fond negru.
Articolul 63
Pentru semnalizarea şi dirijarea circulaţiei pe sectoarele de drumuri unde se execută lucrări pe partea carosabilă, cu excepţia autostrăzilor, se pot instala temporar semafoare mobile, cu obligaţia presemnalizării acestora.
Secţiunea a 2-a Indicatoarele
Articolul 64
Indicatoarele instalate pe drumurile publice sunt:
a) de avertizare;
b) de reglementare, care pot fi:
1. de prioritate;
2. de interzicere sau restricţie;
3. de obligare;
c) de orientare şi informare, care pot fi:
1. de orientare;
2. de informare;
3. de informare turistică;
4. panouri adiţionale;
5. indicatoare kilometrice şi hectometrice;
d) mijloace de semnalizare a lucrărilor, care cuprind:
1. indicatoare rutiere temporare;
2. mijloace auxiliare de semnalizare a lucrărilor.
Articolul 65
(1) Indicatoarele se instalează, de regula, pe partea dreaptă a sensului de mers. În cazul în care condiţiile locale
împiedică observarea din timp a indicatoarelor de către conducătorii cărora li se adresează, ele se pot instala ori
repeta pe partea stânga, în zona mediană a drumului, pe un refugiu ori spaţiu interzis circulaţiei vehiculelor,
deasupra părţii carosabile sau de cealaltă parte a intersecţiei, în loc vizibil pentru toţi participanţii la trafic.
(2) Indicatoarele pot fi însoţite de panouri cu semne adiţionale conţinând inscripţii sau simboluri care le
precizează, completează ori limitează semnificaţia.
(3) Semnele adiţionale se pot aplica pe panouri ce includ indicatoare ori chiar pe indicatoare, dacă înţelegerea
semnificaţiei acestora nu este afectata.
(4) Pentru a fi vizibile şi pe timp de noapte, indicatoarele rutiere trebuie să fie reflectorizante, luminoase ori
iluminate.
(5) În locuri periculoase, pentru a spori vizibilitatea şi a evidenţia semnificaţia unor indicatoare, acestea pot
figura grupat pe un panou cu folie fluorescent-retroreflectorizantă cu reflexie ridicata. Aceste indicatoare pot fi
însoţite, după caz, de dispozitive luminoase.
Articolul 66
(1) Semnificaţia unui indicator este valabilă pe întreaga lăţime a părţii carosabile deschise circulaţiei
conducătorilor cărora li se adresează.
(2) Când indicatorul este instalat deasupra benzii sau benzilor, semnificaţia lui este valabilă numai pentru banda
ori benzile astfel semnalizate.
(3) Semnificaţia indicatorului de avertizare începe din locul unde este amplasat. În cazul indicatoarelor care
avertizează sectoare periculoase, zona de acţiune a indicatoarelor este reglementata prin plăcuţe adiţionale.
(4) Indicatoarele de avertizare se instalează înaintea locului periculos, la o distanţă de maximum 50 m în
localităţi, intre 100 m şi 250 m în afara localităţilor, respectiv intre 500 m şi 1.000 m pe autostrăzi şi drumuri
expres. Când condiţiile din teren impun amplasarea la o distanţă mai mare, sub indicator se instalează un panou
adiţional "Distanta intre indicator şi începutul locului periculos".
(5) Pe autostrăzi şi drumuri expres, în toate cazurile, sub indicator este obligatoriu să se instaleze un panou
adiţional "Distanta intre indicator şi începutul locului periculos". În situaţia în care lungimea sectorului
periculos depăşeşte 1.000 m, sub indicator se montează panoul adiţional "Lungimea sectorului periculos la care se
referă indicatorul".
(6) Semnificaţia indicatoarelor de interzicere sau de restricţie începe din dreptul acestora. În lipsa unei
semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să
anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei, semnificaţia acestor indicatoare încetează în intersecţia cea mai
apropiată. Când indicatoarele de interzicere sau restricţie sunt instalate împreună cu indicatorul ce anunţă
intrarea într-o localitate, semnificaţia lor este valabilă pe drumul respectiv până la întâlnirea indicatorului
"Ieşire din localitate", cu excepţia locurilor unde alte indicatoare dispun altfel.
Articolul 67
Indicatoarele rutiere temporare corespondente indicatoarelor de avertizare, de restricţie sau interzicere ori indicatoarelor de orientare au aceleaşi caracteristici cu cele permanente, cu deosebirea că fondul alb este înlocuit cu fondul galben.
Secţiunea a 3-a Semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată
Articolul 68
Apropierea de o trecere la nivel cu calea ferată se semnalizează cu indicatoare de avertizare corespunzătoare şi/sau cu panouri suplimentare pentru trecerea la nivel cu calea ferată.
Articolul 69
(1) Trecerea la nivel cu calea ferată curentă fără bariere sau semibariere se semnalizează, după caz, cu
indicatoarele "Trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere" sau "Trecere la nivel cu calea ferată dublă,
fără bariere", însoţite de indicatorul "Oprire".
(2) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă prevăzută cu instalaţii de semnalizare automată fără bariere,
interzicerea circulaţiei rutiere se realizează, optic, prin funcţionarea dispozitivelor cu lumini
intermitent-alternative roşii şi stingerea semnalizării de control reprezentate de lumină intermitentă albă şi,
acustic, prin emiterea de semnale sonore intermitente.
Articolul 70
(1) Trecerile la nivel cu calea ferată curentă pot fi semnalizate cu sisteme automate luminoase, prevăzute cu
semibariere.
(2) Trecerile la nivel cu calea ferată curentă pot fi asigurate şi cu bariere care sunt acţionate manual.
(3) Barierele şi semibarierele sunt marcate cu benzi alternanţe de culoare roşie şi albă şi pot fi prevăzute, la
mijloc, cu un disc rosu. Benzile trebuie să fie reflectorizante, iar pe drumurile neiluminate, pe timp de noapte,
barierele şi semibarierele trebuie să fie iluminate ori prevăzute cu dispozitive cu lumină roşie.
(4) La trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu instalaţii de semnalizare automată cu bariere, semnalizarea de
interzicere a circulaţiei rutiere se realizează în condiţiile prevăzute la art. 69 alin. (2), precum şi prin
coborârea în poziţie orizontala a semibarierelor.
Articolul 71
(1) Semnalizarea de interzicere a circulaţiei rutiere se considera realizata chiar şi numai în una din următoarele
situaţii:
a) prin aprinderea unei singure unităţi luminoase a dispozitivului cu lumină intermitent-alternativa roşie;
b) prin funcţionarea sistemului sonor;
c) prin poziţia orizontala a unei singure semibariere.
(2) Circulaţia rutieră se considera de asemenea interzisă şi în situaţia în care barierele sau semibarierele sunt în
curs de coborâre sau de ridicare.
Articolul 72
În zona trecerilor la nivel cu calea ferată, funcţionarea instalaţiilor de semnalizare a apropierii trenurilor, fără bariere, a instalaţiilor de semnalizare a apropierii trenurilor, cu semibariere, sau a barierelor mecanice, precum şi instalarea indicatoarelor "Oprire", "Trecere la nivel cu o cale ferată simplă/dublă, fără bariere", "Trecere la nivel cu o cale ferată simplă/dublă, fără bariere, prevăzută cu instalaţie de semnalizare luminoasă automată", sunt asigurate de administratorul de cale ferată, iar setul de semnalizare a apropierii de calea ferată este asigurat de către administratorul drumului.
Articolul 73
(1) La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială se instalează indicatorul "Alte pericole", însoţit de un panou
adiţional ce conţine imaginea unei locomotive.
(2) Atunci când pe calea ferată industrială se deplasează un vehicul feroviar, circulaţia trebuie dirijată de un
agent de cale ferată.
Articolul 74
Porţile de gabarit instalate înaintea unei treceri la nivel cu o cale ferată electrificată, destinate să interzică accesul vehiculelor a căror încărcătura depăşeşte în înălţime limita de siguranţă admisă, sunt marcate cu benzi alternanţe de culoare galbenă şi neagră. Pe stâlpii de susţinere ai porţilor de gabarit se instalează indicatoare rutiere prin care se precizează înălţimea maxima de trecere admisă.
Secţiunea a 4-a Marcajele
Articolul 75
(1) Marcajele servesc la organizarea circulaţiei, avertizarea sau îndrumarea participanţilor la trafic. Acestea pot
fi folosite singure sau împreună cu alte mijloace de semnalizare rutieră pe care le completează sau le precizează
semnificaţia.
(2) Marcajele se aplică pe suprafaţa părţii carosabile a drumurilor modernizate, pe borduri, pe lucrări de arta, pe
accesorii ale drumurilor, precum şi pe alte elemente şi construcţii din zona drumurilor. Marcajele aplicate pe
drumurile publice trebuie să fie reflectorizante sau însoţite de dispozitive reflectorizante care trebuie să-şi
păstreze proprietăţile de reflexie şi pe timp de ploaie sau ceaţă.
(3) Marcajele nu trebuie să incomodeze în nici un fel desfăşurarea circulaţiei, iar suprafaţa acestora nu trebuie să
fie lunecoasă. Marcajele pe partea carosabilă se execută cu microbile de sticla şi pot fi însoţite de butoni cu
elemente retroreflectorizante.
Articolul 76
Marcajele aplicate pe drumurile publice sunt:
a) longitudinale, care pot fi:
1. de separare a sensurilor de circulaţie;
2. de separare a benzilor pe acelaşi sens;
b) de delimitare a părţii carosabile;
c) transversale, care pot fi:
1. de oprire;
2. de cedare a trecerii;
3. de traversare pentru pietoni;
4. de traversare pentru biciclişti;
d) diverse, care pot fi:
1. de ghidare;
2. pentru spaţii interzise;
3. pentru interzicerea staţionării;
4. pentru staţii de autobuze, troleibuze, taximetre;
5. pentru locuri de parcare;
6. săgeţi sau inscripţii;
e) laterale aplicate pe:
1. lucrări de arta (poduri, pasaje denivelate, ziduri de sprijin);
2. parapete;
3. stâlpi şi copaci situaţi pe platforma drumului;
4. borduri.
Articolul 77
(1) Administratorul drumului public este obligat să aplice marcaje cu linii continue sau discontinue, după caz, atât
pentru separarea sensurilor şi benzilor de circulaţie, cât şi pentru delimitarea părţii carosabile.
(2) Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia.
(3) Marcajul format dintr-o linie continuă aplicată pe bordura trotuarului sau la marginea părţii carosabile
interzice staţionarea vehiculelor pe acea parte a drumului. Când o asemenea linie însoţeşte un indicator de
interzicere a staţionării, aceasta precizează lungimea sectorului de drum pe care este valabilă interzicerea.
(4) Marcajul longitudinal format din linii continue care delimitează banda pe care este aplicat şi un marcaj
simbolizând o anumită categorie sau anumite categorii de vehicule semnifică faptul că banda este rezervată
circulaţiei acelei sau acelor categorii de vehicule.
Articolul 78
Marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinuă simplă sau dublă permite trecerea peste acesta, dacă manevra sau reglementările instituite impun acest lucru.
Articolul 79
(1) Marcajul cu linie discontinuă poate fi simplu sau dublu şi se foloseşte în următoarele situaţii:
a) marcajul cu linie discontinuă simplă:
1. pentru separarea sensurilor de circulaţie, pe drumurile cu două benzi şi circulaţie în ambele sensuri;
2. pentru separarea benzilor de circulaţie pe acelaşi sens, pe drumurile cu cel puţin două benzi pe sens;
3. pentru marcarea trecerii de la o linie discontinuă la una continuă. În localităţi acest marcaj nu este
obligatoriu;
4. pentru a separa, pe autostrăzi, benzile de accelerare sau de decelerare de benzile curente de circulaţie;
5. pentru marcaje de ghidare în intersecţii;
b) marcajul cu linie discontinuă dublă, pentru delimitarea benzilor reversibile. Pe asemenea benzi marcajul este
însoţit de dispozitive luminoase speciale prevăzute la art. 56.
(2) Linia continuă se foloseşte în următoarele situaţii:
a) linia continuă simplă, pentru separarea sensurilor de circulaţie, a benzilor de acelaşi sens la apropierea de
intersecţii şi în zone periculoase;
b) linia continuă dublă, pentru separarea sensurilor de circulaţie cu minimum două benzi pe fiecare sens, precum şi
la drumuri cu o bandă pe sens sau în alte situaţii stabilite de administratorul drumului respectiv, cu acordul
poliţiei rutiere.
(3) În cazul marcajului longitudinal format dintr-o linie continuă şi una discontinuă alăturate, conducătorul de
vehicul trebuie să respecte semnificaţia liniei celei mai apropiate în sensul de mers.
(4) Pe drumurile cu circulaţie în ambele sensuri prevăzute cu o singură bandă pe sens, pe distanţa cuprinsă intre
indicatoarele de avertizare "Copii", aferente celor două sensuri, marcajul de separare a sensurilor se execută cu
linie continuă.
Articolul 80
(1) Marcajele de delimitare a părţii carosabile sunt amplasate în lungul drumului, se execută la limita din dreapta a
părţii carosabile în sensul de mers, cu excepţia autostrăzilor şi a drumurilor expres, unde marcajul se aplică şi pe
partea stânga, lângă mijlocul fizic de separare a sensurilor de circulaţie. Aceste marcaje pot fi cu linie continuă
sau discontinuă simplă.
(2) Marcajele de ghidare au rolul de a materializa traiectoria pe care vehiculele trebuie să o urmeze în traversarea
unei intersecţii ori pentru efectuarea virajului la stânga, fiind obligatoriu a se realiza în cazul în care axul
central ori liniile de separare a benzii de circulaţie nu sunt coliniare.
(3) Marcajele pentru interzicerea staţionării se pot realiza:
a) prin linie continuă galbenă aplicată pe bordura trotuarului sau pe banda de consolidare a acostamentului, dublând
marcajul de delimitare a părţii carosabile spre exteriorul platformei drumului;
b) printr-o linie în zig-zag la marginea părţii carosabile.
(4) Marcajele prin săgeţi sunt folosite pentru:
a) selectarea pe benzi;
b) schimbarea benzii (banda de accelerare, banda suplimentară pentru vehicule lente, banda care se suprimă prin
îngustarea părţii carosabile);
c) repliere, numai în afara localităţilor pe drumuri cu o bandă pe sens şi dublu sens de circulaţie.
Articolul 81
(1) Marcajul transversal constând dintr-o linie continuă, aplicată pe lăţimea uneia sau mai multor benzi, indică
linia înaintea căreia vehiculul trebuie oprit la întâlnirea indicatorului "Oprire". Un asemenea marcaj poate fi
folosit pentru a indică linia de oprire impusă printr-un semnal luminos, printr-o comandă a agentului care dirijează
circulaţia, de prezenţa unei treceri la nivel cu o cale ferată, cu o linie de tramvai sau a unei treceri pentru
pietoni. Înaintea marcajului ce însoţeşte indicatorul "Oprire" se poate aplica pe partea carosabilă inscripţia
"Stop".
(2) Marcajul transversal constând dintr-o linie discontinuă, aplicată pe lăţimea uneia sau mai multor benzi, indică
linia care nu trebuie depăşită atunci când se impune cedarea trecerii. Înaintea unei asemenea linii se poate aplica
pe partea carosabilă un marcaj sub forma de triunghi având o latura paralela cu linia discontinuă, iar vârful
îndreptat spre vehiculul care se apropie.
(3) Marcajul transversal constând din linii paralele cu axul drumului indică locul pe unde pietonii trebuie să
traverseze drumul. Aceste linii au lăţimea mai mare decât a oricăror alte marcaje.
(4) Marcajul transversal constând din linii discontinue paralele, aplicate perpendicular sau oblic faţă de axul
drumului, indică locul destinat traversării părţii carosabile de către biciclişti.
Articolul 82
(1) În scopul sporirii impactului vizual asupra participanţilor la trafic, pe partea carosabilă se pot executa
marcaje sub forma de inscripţii, simboluri şi figuri.
(2) Pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe drumuri naţionale deschise traficului internaţional (E), la
extremităţile părţii carosabile se aplică marcaje rezonatoare pentru avertizarea conducătorilor de autovehicule la
ieşirea de pe partea carosabilă.
Articolul 83
(1) Marcajele, cum sunt: săgeţile, inscripţiile, liniile paralele sau oblice, pot fi folosite pentru a repeta
semnificaţia indicatoarelor sau pentru a da participanţilor la trafic indicaţii care nu le pot fi furnizate, în mod
adecvat, prin indicatoare.
(2) Marcajul sub forma unei sau unor săgeţi, aplicat pe banda ori pe benzile delimitate prin linii continue, obliga
la urmarea direcţiei sau direcţiilor astfel indicate. Săgeata de repliere care este oblică faţă de axul drumului,
aplicată pe o bandă sau intercalată într-un marcaj longitudinal format din linii discontinue, semnalizează obligaţia
ca vehiculul care nu se află pe bandă indicată de săgeata să fie condus pe acea bandă.
(3) Marcajul format dintr-o linie în zig-zag semnifică interzicerea staţionării vehiculelor pe partea drumului pe
care este aplicat. O astfel de linie completată cu înscrisul "Bus" sau "Taxi" poate fi folosită pentru semnalizarea
staţiilor de autobuze şi troleibuze, respectiv de taximetre.
(4) Marcajul aplicat în afara benzilor, format din linii paralele, înconjurate sau nu cu o linie de contur,
delimitează spaţiul interzis circulaţiei.
(5) Marcajele se pot aplica şi pe ziduri de sprijin, parapete de protecţie sau alte amenajări rutiere laterale
drumului, pentru a le face mai vizibile conducătorilor de vehicule.
(6) Marcajele sunt de regula de culoare albă, cu excepţia celor ce se aplică pe elementele laterale drumului, care
sunt de culoare albă, neagră sau galbenă şi neagră, precum şi a celor provizorii, folosite la organizarea
circulaţiei în zona lucrărilor, care sunt de culoare galbenă. În zonele periculoase sau unde staţionarea vehiculelor
este limitată în timp, marcajele pot fi şi de alte culori.
Secţiunea a 5-a Semnalizarea limitelor laterale ale platformei drumului şi a lucrărilor
Articolul 84
(1) În afara localităţilor, limitele laterale ale platformei drumului se semnalizează cu stâlpi de ghidare lamelari,
de culoare albă, omologaţi, instalaţi la intervale de 50 m intre ei, sau prin parapete. Pe stâlpii de ghidare
lamelari şi pe parapete se aplică dispozitive reflectorizante de culoare roşie şi albă sau galbenă. Dispozitivele
reflectorizante de culoare roşie trebuie să fie vizibile numai pe partea dreaptă a drumului în sensul de mers.
Materialele din care sunt confecţionaţi stâlpii de ghidare lamelari nu trebuie să fie dure.
(2) Dispozitivele reflectorizante pentru semnalizarea limitelor platformei drumului se pot monta şi pe parapetele de
protecţie, pereţii tunelelor, zidurile de sprijin sau pe alte amenajări rutiere ori instalaţii laterale drumului.
Articolul 85
(1) Semnalizarea lucrărilor executate pe drumurile publice este obligatorie şi se realizează în scopul asigurării
desfăşurării în condiţii corespunzătoare a circulaţiei pe sectorul de drum rămas neafectat sau, după caz, în scopul
devierii acesteia pe variante ocolitoare şi are semnificaţia interzicerii circulaţiei în zona afectata de
lucrări.
(2) Sectoarele de drum afectate de lucrări trebuie semnalizate vizibil prin indicatoare şi mijloace auxiliare de
semnalizare rutieră, precum semafoare, balize direcţionale, panouri, conuri de dirijare, bariere, garduri, parapete
din material plastic lestabile şi cărucioare portsemnalizare, prevăzute cu elemente fluorescent-reflectorizante.
Acestea nu trebuie confecţionate din materiale dure, iar pe timp de noapte trebuie însoţite de lămpi cu lumină
galbenă intermitentă.
(3) Pentru organizarea circulaţiei pe sectoarele de drum public aflate în lucru se instalează indicatoare şi balize
reflectorizante sau, după caz, amenajări rutiere tip "limitatoare de viteză" şi se aplică marcaje, corespunzător
situaţiei create. Dacă este cazul, dirijarea circulaţiei se realizează prin semnale luminoase ori semnale ale
lucrătorului de drumuri desemnat şi special instruit.
Articolul 86
(1) Semnalizarea instituită pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări trebuie întreţinută şi modificata
corespunzător evoluţiei acestora. La terminarea lucrărilor executantul trebuie să asigure, concomitent cu repararea
sectorului de drum public afectat, şi refacerea semnalizării iniţiale sau modificarea ei, potrivit noilor condiţii
de circulaţie.
(2) Persoanele care executa lucrări de orice natura pe partea carosabilă a drumului public sunt obligate să poarte
echipament de protecţie-avertizare fluorescent şi reflectorizant, de culoare galbenă sau portocalie, pentru a fi
observate cu uşurinţă de participanţii la trafic.
Articolul 87
Nicio lucrare care afectează drumul public nu poate fi începută sau, după caz, continuată dacă executantul acesteia nu are autorizarea administratorului drumului şi acordul poliţiei, dacă nu a realizat semnalizarea temporară corespunzătoare, iar termenul aprobat a fost depăşit ori lucrarea se execută în alte condiţii decât cele stabilite în autorizaţie sau acord.
Secţiunea a 6-a Semnalele poliţiştilor şi ale altor persoane care dirijează circulaţia
Articolul 88
(1) Semnalele poliţistului care dirijează circulaţia au următoarele semnificaţii:
a) braţul ridicat vertical semnifică "atenţie, oprire" pentru toţi participanţii la trafic care se apropie, cu
excepţia conducătorilor de vehicule care nu ar mai putea opri în condiţii de siguranţă. Dacă semnalul este dat
într-o intersecţie, aceasta nu impune oprirea conducătorilor de vehicule care se află deja angajaţi în
traversare;
b) braţul sau braţele întinse orizontal semnifică "oprire" pentru toţi participanţii la trafic care, indiferent de
sensul lor de mers, circulă din direcţia sau direcţiile intersectate de braţul sau braţele întinse. După ce a dat
acest semnal, poliţistul poate cobori braţul sau braţele, poziţia să însemnând, de asemenea, "oprire" pentru
participanţii la trafic care vin din faţă ori din spate;
c) balansarea, pe timp de noapte, în plan vertical, a unui dispozitiv cu lumină roşie ori a bastonului
fluorescent-reflectorizant semnifică "oprire" pentru participanţii la trafic spre care este îndreptat;
d) balansarea pe verticală a braţului, având palma orientată către sol, semnifică reducerea vitezei;
e) rotirea vioaie a braţului semnifică mărirea vitezei de deplasare a vehiculelor sau grăbirea traversării drumului
de către pietoni.
(2) Poliţistul care dirijează circulaţia poate efectua semnal cu braţul ca vehiculul să avanseze, să depăşească, să
treacă prin faţă ori prin spatele sau, să îl ocolească prin partea să stânga sau dreapta, iar pietonii să traverseze
drumul ori să se oprească.
(3) La efectuarea comenzilor prevăzute la alin. (1) şi (2), poliţistul poate folosi şi fluierul.
Articolul 89
(1) Oprirea participanţilor la trafic este obligatorie şi la semnalele date de:
a) poliţiştii de frontieră;
b) îndrumătorii de circulaţie ai Ministerului Apărării;
c) agenţii de cale ferată, la trecerile la nivel;
d) personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice;
e) membrii patrulelor şcolare de circulaţie, la trecerile pentru pietoni din apropierea unităţilor de
învăţământ;
f) nevăzători, prin ridicarea bastonului alb, atunci când aceştia traversează strada.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) pot efectua şi următoarele semnale:
a) balansarea braţului în plan vertical, cu palma mâinii orientată către sol sau cu un mijloc de semnalizare, care
semnifică reducerea vitezei;
b) rotirea vioaie a braţului, care semnifică mărirea vitezei de deplasare a vehiculelor, inclusiv grăbirea
traversării drumului de către pietoni.
Articolul 90
Persoanele prevăzute la art. 88 alin. (1) şi la art. 89 alin. (1) lit. a)-e) care dirijează circulaţia trebuie să fie echipate şi plasate astfel încât să poată fi observate şi recunoscute cu uşurinţă de către participanţii la trafic.
Secţiunea a 7-a Semnalele utilizate de conducătorii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară şi obligaţiile celorlalţi participanţi la trafic
Articolul 91
(1) Semnalele mijloacelor speciale de avertizare, luminoase şi sonore, se folosesc de către conducătorii
autovehiculelor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă intervenţia sau misiunea impune urgenţă.
(2) Semnalele mijloacelor de avertizare luminoasă pot fi folosite şi fără a fi însoţite de cele sonore, în funcţie
de natura misiunii ori de condiţiile de trafic, situaţie în care autovehiculul respectiv nu are regim de circulaţie
prioritară.
(3) Se interzice utilizarea semnalelor mijloacelor de avertizare sonoră separat de cele luminoase.
Articolul 92
(1) Poliţistul rutier aflat într-un autovehicul al poliţiei poate utiliza şi dispozitive luminoase cu mesaje
variabile pentru a transmite o dispoziţie sau o indicaţie participanţilor la trafic. Aceste semnale pot fi adresate
concomitent cu transmiterea unui apel prin amplificatorul de voce.
(2) Poliţistul rutier aflat într-un autovehicul al poliţiei poate executa semnale cu braţul, cu sau fără baston
reflectorizant, scos pe partea laterală dreapta a vehiculului. Acest semnal semnifică oprire pentru conducătorii
vehiculelor care circulă în spatele autovehiculului poliţiei. Acelaşi semnal efectuat pe partea stânga a
autovehiculului semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă pe banda din partea stânga în acelaşi
sens de mers ori în sens opus celui al autovehiculului poliţiei.
Articolul 93
Conducătorii de autovehicule care se apropie de o coloană oficială o pot depăşi dacă li se semnalizează această manevră de către poliţistul rutier. Se interzice altor participanţi la trafic intercalarea sau ataşarea la o astfel de coloană oficială.
Articolul 94
(1) Coloanele oficiale se însoţesc de echipaje ale poliţiei rutiere, în condiţiile stabilite prin instrucţiuni emise
de ministrul administraţiei şi internelor.
(2) Coloanele de vehicule cu specific militar se însoţesc de autovehicule de control al circulaţiei aparţinând
Ministerului Apărării, care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare sonore, precum şi cele luminoase de
culoare albastră.
Articolul 95
Vehiculele care, prin construcţie sau datorită încărcăturii transportate, depăşesc masa şi/sau gabaritul prevăzute de normele legale, precum şi transporturile speciale pot fi însoţite de echipaje ale poliţiei rutiere numai cu aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Secţiunea 1 Reguli generale
Articolul 96
(1) Participanţii la trafic sunt obligaţi să anunţe administratorul drumului public ori cel mai apropiat poliţist
atunci când au cunoştinţă despre existenţa pe drum a unui obstacol sau a oricărei altei situaţii periculoase pentru
fluenţa şi siguranţa circulaţiei.
(2) Se interzice oricărei persoane să arunce, să lase sau să abandoneze obiecte, materiale ori substanţe sau să
creeze obstacole pe drumul public. Persoana care nu a putut evita crearea unui obstacol pe drumul public este
obligată să îl înlăture şi, dacă nu este posibil, să îi semnalizeze prezenţa şi să anunţe imediat administratorul
drumului public şi cea mai apropiată unitate de poliţie.
Articolul 97
(1) Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă
pentru conducător şi pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu
ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.
(1^1) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul transportului în autovehicule destinate transportului public de
persoane, precum şi în taxi, dacă în acesta din urmă copilul ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
Transportul copilului în vârstă de până la 3 ani, în acest caz, se realizează sub supravegherea unei persoane, alta
decât conducătorul de autovehicul.
(1^2) Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar
dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori
dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.
(1^3) Prin dispozitiv de fixare în scaun pentru copii, în sensul prezentului articol, se înţelege un ansamblu de
componente capabil să fixeze un copil în poziţia şezut sau culcat, care poate cuprinde o combinaţie de chingi ori
elemente flexibile cu o cataramă de fixare, dispozitive de reglare, elemente de prindere şi, în unele cazuri, un
scaun suplimentar şi/sau un scut pentru impact, ce poate fi ancorat la un autovehicul, ori un sistem constituit
dintr-un dispozitiv parţial de fixare în scaun utilizat împreună cu centura de siguranţă cu rol de prindere a
copilului sau de fixare a dispozitivului, cum ar fi, fără a se limita la acestea, scaun de siguranţă pentru copii,
pernă de înălţare, care poate fi folosită împreună cu o centură de siguranţă pentru adulţi, portbebe-coşuleţ pentru
sugari, scaun pentru sugari, chingă de ghidare, precum şi centură şi sisteme de centuri pentru copii.
(1^4) Dispozitivul de fixare în scaun pentru copii prevăzut la alin. (1) şi (1^2) trebuie să fie omologat şi adecvat
pentru caracteristicile fizice ale copiilor. Clasificarea, reglementările privind standardele de omologare şi
utilizarea acestor dispozitive în funcţie de grupele de masă şi componenţa sistemelor sunt prevăzute în anexa nr.
1F.
(1^5) Dispozitivul de fixare în scaun pentru copii se instalează pe locurile din spate ale autovehiculului, în
conformitate cu instrucţiunile de montare furnizate de către producătorul acestuia, cum ar fi manual, prospect sau
publicaţia electronică cu instrucţiuni care indică în ce mod şi în care tipuri de autovehicule poate fi folosit
sistemul în condiţii de siguranţă.
(1^6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1^5), tipurile de dispozitiv de fixare în scaun pentru copii care,
potrivit instrucţiunilor producătorului, pot fi montate inclusiv pe locul din faţă destinat pasagerilor prin
orientarea cu faţa spre direcţia opusă direcţiei normale de deplasare a autovehiculului se instalează pe acest loc
doar în situaţia în care conducătorul dezactivează airbagul frontal corespunzător locului, chiar şi în cazul
autovehiculului prevăzut cu un mecanism care detectează în mod automat prezenţa dispozitivului instalat şi blochează
declanşarea airbagului frontal corespunzător locului, sau dacă autovehiculul nu este echipat cu airbag frontal
corespunzător locului.
(1^7) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1^6) se aplică în mod corespunzător şi în cazul tipurilor de dispozitiv de
fixare în scaun pentru copii care, potrivit instrucţiunilor producătorului, pot fi montate inclusiv pe locul din
faţă destinat pasagerilor prin orientarea cu faţa spre direcţia normală de deplasare a autovehiculului.
(1^8) Se exceptează de la obligaţia de a fi fixat sau prins cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru
copii ori de a purta centura de siguranţă pe timpul transportului copilul pentru care este eliberat un certificat
medical de scutire pe motiv medical grav în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea acestor
sisteme de siguranţă.
(1^9) Transportul copilului în condiţiile prevăzute la alin. (1^8) se realizează pe locurile din spate ale
autovehiculului. În cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei
persoane, alta decât conducătorul de autovehicul.
(1^10) Conducătorul de autovehicul care transportă un copil în condiţiile prevăzute la alin. (1^8) are obligaţia să
aibă asupra sa certificatul medical, în conţinutul căruia trebuie să fie menţionată durata de valabilitate a
acestuia. Dispoziţiile prevăzute la alin. (6) se aplică în mod corespunzător.
(2) Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de
siguranţă.
(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), copiii în vârstă de până la 3 ani pot fi transportaţi sub
supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul, în autovehicule destinate transportului public
de persoane, precum şi în taxi dacă în acesta din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
(2^2) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), copiii în vârstă de până la 3 ani pentru care este eliberat
certificatul medical prevăzut la alin. (1^8) sunt transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de
siguranţă pe locurile din spate ale acestuia, sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de
autovehicul. Dispoziţiile prevăzute la alin. (1^10) se aplică în mod corespunzător.
(2^3) Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care
nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe
scaunele din faţă.
(3) Se interzice conducătorilor de autovehicule, precum şi persoanelor care ocupa scaunul din faţă să tina în braţe
animale în timpul deplasării pe drumurile publice.
(4) Se exceptează de la obligaţia de a purta centura de siguranţă:
a) conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staţionează;
b) femeile în stare vizibilă de graviditate;
c) conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când
transportă pasageri;
d) persoanele care au certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de
siguranţă;
e) instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăţa să conducă un autovehicul pe drumurile
publice sau examinatorul din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului
pentru obţinerea permisului de conducere.
(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) lit. d) sunt obligate să aibă asupra lor certificatul medical, în conţinutul
căruia trebuie să fie menţionată durata de valabilitate a acestuia.
(6) Afecţiunile medicale pentru care se acorda scutire de la portul centurii de siguranţă, precum şi modelul
certificatului medical se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Articolul 98
(1) Se interzice transportul pe motociclete şi pe mopede a mai multe persoane decât locurile stabilite prin
construcţie, precum şi al obiectelor voluminoase.
(2) Copiii în vârsta de până la 7 ani, dacă sunt ţinuţi în braţe, precum şi cei de până la 14 ani se transporta
numai în ataşul motocicletelor.
Articolul 99
(1) Circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, cu excepţia
bicicletelor şi a celor trase sau împinse cu mâna, este permisă numai în timpul zilei.
(2) Se interzice conducătorilor vehiculelor prevăzute la alin. (1) să circule cu acestea cu o viteza mai mare de 30
km/h.
Secţiunea a 2-a Utilizarea părţii carosabile
Articolul 100
(1) Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, părţile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria
din care fac parte. În cazul în care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru
biciclete şi celelalte vehicule fără motor, acestea pot fi conduse şi pe acostament în sensul de mers, dacă
circulaţia se poate face fără pericol.
(2) Vehiculele din categoria AM, A1, A2 şi A, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un
singur rând.
Articolul 101
Când drumul are două sau mai multe benzi pe sensul de mers, vehiculele se conduc pe banda situată lângă acostament sau bordură. Celelalte benzi pot fi folosite succesiv, de la dreapta spre stânga, dacă banda de circulaţie utilizată este ocupată, cu obligaţia de a reveni pe banda din dreapta atunci când acest lucru este posibil.
Articolul 102
Vehiculele grele, lente sau cu mase ori gabarite depăşite sau cele care se deplasează cu viteza redusă trebuie conduse numai pe banda de lângă acostament sau bordura, dacă în sensul de mers nu este amenajată o bandă destinată acestora.
Articolul 103
Pe drumul public cu cel mult două benzi pe sens şi cu o a treia bandă pe care este amplasată linia tramvaiului lângă axa drumului, conducătorii de vehicule pot folosi această bandă, cu obligaţia să lase liberă calea tramvaiului, la apropierea acestuia.
Articolul 104
Vehiculele care efectuează transport public de persoane se conduc pe banda rezervată acestora, dacă o astfel de bandă există şi este semnalizată ca atare. Pe aceeaşi bandă pot circula şi autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară când se deplasează în acţiuni de intervenţii sau în misiuni care au caracter de urgenţă.
Articolul 105
Se interzice intrarea într-o intersecţie chiar dacă semnalul luminos ori un indicator de prioritate permite, dacă din cauza aglomerării circulaţiei conducătorul de vehicul risca să rămână imobilizat, stânjenind sau împiedicând desfăşurarea traficului.
Secţiunea a 3-a Reguli pentru circulaţia vehiculelor
Subsecțiunea 1. Poziţii în timpul mersului şi circulaţia pe benzi
Articolul 106
(1) Pe un drum public prevăzut cu minimum 3 benzi pe sens, când conducătorii a două autovehicule circulă în aceeaşi
direcţie, dar pe benzi diferite, şi intenţionează să se înscrie pe banda liberă dintre ei, cel care circulă pe banda
din dreapta este obligat să permită celui care vine din stânga să ocupe acea bandă.
(2) Pe drumul public cu mai multe benzi, conducătorii de autovehicule care circulă pe o bandă care se sfârşeşte,
pentru a continuă deplasarea pe banda din stânga trebuie să permită trecerea vehiculelor care circulă pe acea bandă.
Articolul 107
(1) La intersecţiile prevăzute cu indicatoare şi/sau cu marcaje pentru semnalizarea direcţiei de mers, conducătorii
de vehicule trebuie să se încadreze pe benzile corespunzătoare direcţiei de mers voite cu cel puţin 50 m înainte de
intersecţie şi sunt obligaţi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor.
(2) La intersecţiile fără marcaje de delimitare a benzilor, conducătorii vehiculelor ocupa în mers, cu cel puţin 50
m înainte de intersecţie, următoarele poziţii:
a) rândul de lângă bordura sau acostament, cei care vor să schimbe direcţia de mers spre dreapta;
b) rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcţia de
mers spre stânga. Când circulaţia se desfăşoară pe drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenţionează
să vireze la stânga sunt obligaţi să ocupe rândul de lângă bordura sau acostamentul din partea stânga;
c) oricare dintre rânduri, cei care vor să meargă înainte.
(3) Dacă în intersecţie circulă şi tramvaie, iar spaţiul dintre şina din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe
două sau mai multe rânduri, toţi conducătorii de vehicule, indiferent de direcţia de deplasare, vor circula pe un
singur rând, lăsând liber traseul tramvaiului.
(4) În cazul în care tramvaiul este oprit într-o staţie fără refugiu pentru pietoni, vehiculele trebuie să oprească
în ordinea sosirii, în spatele acestuia, şi să îşi reia deplasarea numai după ce uşile tramvaiului au fost închise
şi s-au asigurat că nu pun în pericol siguranţa pietonilor angajaţi în traversarea drumului public.
Articolul 108
Schimbarea direcţiei de mers prin virare la dreapta sau la stânga este interzisă în locurile unde sunt instalate indicatoare cu această semnificaţie.
Articolul 109
Dacă în apropierea unei intersecţii este instalat un indicator sau aplicat un marcaj care obliga să se circule într-o anumită direcţie, vehiculele trebuie să fie conduse numai în direcţia sau direcţiile indicate.
Articolul 110
(1) În situaţiile în care există benzi speciale pentru executarea manevrei, schimbarea direcţiei de deplasare se face
prin stânga centrului imaginar al intersecţiei, iar dacă există un marcaj de ghidare, cu respectarea semnificaţiei
acestuia.
(2) Schimbarea direcţiei de mers spre stânga, în cazul vehiculelor care intra într-o intersecţie circulând pe
acelaşi drum în aliniament, dar din sensuri opuse, se efectuează prin stânga centrului intersecţiei, fără
intersectarea traiectoriei acestora.
(3) Amenajările rutiere sau obstacolele din zona mediană a părţii carosabile se ocolesc prin partea dreaptă.
Articolul 111
Se interzice circulaţia participanţilor la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.
Subsecțiunea 2. Semnalele conducătorilor de vehicule
Articolul 112
Conducătorii de vehicule semnalizează cu mijloacele de avertizare luminoasă, sonoră sau cu braţul, după caz, înaintea efectuării oricărei manevre sau pentru evitarea unui pericol imediat.
Articolul 113
(1) Mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanţă de cel puţin 25 m faţă de cei cărora li se
adresează, pe o durata de timp care să asigure perceperea semnalului şi fără să îi determine pe aceştia la manevre
ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei.
(2) Semnalizarea cu mijloacele de avertizare sonoră nu poate fi folosită în zonele de acţiune a indicatorului
"Claxonarea interzisă".
(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2):
a) conducătorii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară când se deplasează în acţiuni de intervenţii sau
în misiuni care au caracter de urgenţă;
b) conducătorii autovehiculelor care folosesc acest semnal pentru evitarea unui pericol imediat.
Articolul 114
(1) Conducătorii de autovehicule şi tramvaie sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare
a acestora, după cum urmează:
a) luminile de poziţie sau de staţionare pe timpul imobilizării vehiculului pe partea carosabilă în afara
localităţilor, de la lăsarea serii şi până în zorii zilei, ziua când plouă torenţial, ninge abundent sau este ceaţă
densă ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea pe drumul public;
b) luminile de întâlnire sau de drum, în mers, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, după gradul de
iluminare a drumului public;
c) luminile de întâlnire şi cele de ceaţă pe timp de ceaţă densă;
d) luminile de întâlnire ale autovehiculelor care însoţesc coloane militare sau cortegii, transporta grupuri
organizate de persoane şi cele care tractează alte vehicule sau care transporta mărfuri ori produse periculoase, în
timpul zilei;
e) luminile de întâlnire atunci când plouă torenţial, ninge abundent ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea
pe drum;
f) luminile pentru mersul înapoi atunci când vehiculul este manevrat către înapoi;
g) luminile indicatoare de direcţie pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers, inclusiv la punerea în mişcare
a vehiculului de pe loc.
(2) Pe timpul nopţii, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt
obligaţi ca de la o distanţă de cel puţin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea
vitezei. Când conducătorul de autovehicul se apropie de un autovehicul care circulă în faţă să, acesta este obligat
să folosească luminile de întâlnire de la o distanţă de cel puţin 100 m.
(3) Pe timpul nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă conducătorii de autovehicule şi tramvaie care se apropie
de o intersecţie nedirijată prin semnale luminoase sau de către poliţişti sunt obligaţi să semnalizeze prin
folosirea alternantă a luminilor de întâlnire cu cele de drum dacă nu încalcă astfel prevederile alin. (2).
(4) Pe timpul nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă autovehiculele sau remorcile cu defecţiuni la sistemul
de iluminare şi semnalizare luminoasă nu pot fi conduse sau remorcate fără a avea în funcţiune pe partea stânga, în
faţă o lumină de întâlnire şi în spate una de poziţie.
(5) Luminile de avarie se folosesc în următoarele situaţii:
a) când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă;
b) când vehiculul se deplasează foarte lent şi/sau constituie el însuşi un pericol pentru ceilalţi participanţi la
trafic;
c) când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat.
(6) În situaţiile prevăzute la alin. (5), conducătorii de autovehicule şi tramvaie trebuie să pună în funcţiune
luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră este impusă de blocarea
circulaţiei pe sensul de mers.
(7) Când circulă prin tunel conducătorul de vehicul este obligat să folosească luminile de întâlnire.
Articolul 115
Un vehicul poate fi oprit sau staţionat cu toate luminile stinse, în locurile în care aceste manevre sunt permise,
atunci când se află:
a) pe un drum iluminat, astfel încât vehiculul este vizibil de la o distanţă de cel puţin 50 m;
b) în afara părţii carosabile, pe un acostament consolidat;
c) în localităţi, la marginea părţii carosabile, în cazul motocicletelor cu două roti, fără ataş şi a mopedelor,
care nu sunt prevăzute cu sursa de energie.
rticolul 116
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi
punerea în mişcare.
(2) Intenţia conducătorilor de autovehicule şi tramvaie de a schimba direcţia de mers, de a ieşi dintr-un rând de
vehicule staţionate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira
spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează
prin punerea în funcţiune a luminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara
localităţilor înainte de începerea efectuării manevrelor.
(3) Reducerea vitezei de deplasare sau oprirea autovehiculelor şi tramvaielor pe partea carosabilă se semnalizează
cu lumină roşie din spate.
Articolul 117
(1) Conducătorii vehiculelor cu două roti, precum şi ai celor cu tracţiune animală ori ai celor trase sau împinse cu
mâna sunt obligaţi să efectueze următoarele semnale:
a) braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre stânga sau de a
depăşi;
b) braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre dreapta;
c) braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească.
(2) Semnalele prevăzute la alin. (1) trebuie efectuate cu cel puţin 25 m înainte de efectuarea manevrelor.
Subsecțiunea 3. Depăşirea
Articolul 118
(1) Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:
a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare şi
că poate depăşi fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulaţia din sens opus;
b) să semnalizeze intenţia de efectuare a depăşirii;
c) să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficienta faţă de vehiculul depăşit;
d) să reintre pe banda sau în şirul de circulaţie iniţial după ce a semnalizat şi s-a asigurat că poate efectua
această manevră în condiţii de siguranţă pentru vehiculul depăşit şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
(2) Se recomandă ca la depăşirea unei biciclete distanţa laterală să fie de minimum 1,5 m.
Articolul 119
Conducătorul de vehicul care urmează să fie depăşit este obligat:
a) să nu mărească viteza de deplasare;
b) să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile sau a benzii pe care se deplasează.
Articolul 120
(1) Se interzice depăşirea vehiculelor:
a) în intersecţii cu circulaţia nedirijată;
b) în apropierea vârfurilor de rampa, când vizibilitatea este redusă sub 50 m;
c) în curbe şi în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;
d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tuneluri. Prin excepţie, pot fi depăşite în aceste locuri
vehiculele cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele, dacă vizibilitatea asupra
drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m;
e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje;
f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la mai puţin de 50 m înainte de acestea;
g) în dreptul staţiei pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar staţia nu este prevăzută cu refugiu pentru
pietoni;
h) în zona de acţiune a indicatorului "Depăşirea interzisă";
i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers,
iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de
interzicere;
j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de
evitare a coliziunii;
k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloana de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus
de circulaţie.
(2) Se interzice depăşirea coloanei oficiale.
Subsecțiunea 4. Viteza şi distanţa intre vehicule
Articolul 121
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi
pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
(2) Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace
tehnice omologate şi verificate metrologic.
(3) Administratorul drumului public este obligat să instaleze indicatoare pentru reglementarea regimului de
viteză.
(4) În afara localităţilor, înaintea staţiilor mijloacelor de transport public de persoane şi/sau a trecerilor
pentru pietoni, la o distanţă de 100 m faţă de acestea, administratorul drumului este obligat să realizeze amenajări
rutiere pentru reducerea vitezei de deplasare a vehiculelor.
Articolul 122
Se interzice conducătorilor de vehicule să reducă brusc viteza ori să efectueze o oprire neaşteptată, fără motiv întemeiat.
Articolul 123
Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h
în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
a) la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată;
b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
c) la trecerea pe lângă grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent dacă acestea se află în mers
sau staţionează pe partea carosabilă a drumurilor cu o singură bandă de circulaţie pe sens;
d) la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe acostament;
e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
f) pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare;
g) în zona de acţiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00-22,00, precum şi a indicatorului
"Accident";
h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare şi marcaje, când drumul public are cel
mult o bandă pe sens, iar pietonii aflaţi pe trotuar, în imediată apropiere a părţii carosabile, intenţionează să se
angajeze în traversare;
i) la schimbarea direcţiei de mers prin viraje;
j) când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente.
Articolul 124
Administratorul drumului public este obligat ca în locurile prevăzute la art. 123 să instaleze indicatoare de avertizare şi să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere care să determine conducătorii de vehicule să reducă viteza de deplasare.
Subsecțiunea 5. Reguli referitoare la manevre
Articolul 125
Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare înainte şi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul.
Articolul 126
Se interzice întoarcerea vehiculului:
a) în locurile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 142
lit. f);
b) în intersecţiile în care este interzis virajul la stânga, precum şi în cele în care, pentru efectuare, este
necesară manevrarea înainte şi înapoi a vehiculului;
c) în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
d) pe drumurile cu sens unic;
e) pe marcajul pietonal;
f) în locurile în care este instalat indicatorul "Întoarcerea interzisă".
Articolul 127
(1) Pe drumurile publice înguste şi/sau cu declivitate, unde trecerea vehiculelor care circulă din sensuri opuse,
unele pe lângă altele, este imposibilă sau periculoasă, se procedează după cum urmează:
a) la întâlnirea unui ansamblu de vehicule cu un vehicul conducătorul acestuia din urma trebuie să manevreze cu
spatele;
b) la întâlnirea unui vehicul greu cu un vehicul uşor, conducătorul acestuia din urma trebuie să manevreze cu
spatele;
c) la întâlnirea unui vehicul care efectuează transport public de persoane cu un vehicul de transport mărfuri
conducătorul acestuia din urma trebuie să manevreze cu spatele.
(2) În cazul vehiculelor de aceeaşi categorie, obligaţia de a efectua o manevră de mers înapoi revine conducătorului
care urca, cu excepţia cazului când este mai uşor şi există condiţii pentru conducătorul care coboară să execute
această manevră, mai ales atunci când se află aproape de un refugiu.
Articolul 128
(1) Se interzice mersul înapoi cu vehiculul:
a) în cazurile prevăzute la art. 126, cu excepţia lit. d);
b) pe o distanţă mai mare de 50 m;
c) la ieşirea de pe proprietăţi alăturate drumurilor publice.
(2) În locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi
manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de cel puţin o persoană aflată în afara
vehiculului.
(3) Persoana care dirijează manevrarea cu spatele a unui vehicul este obligată să se asigure că manevra se
efectuează fără a pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic.
(4) Mersul înapoi cu autovehiculul trebuie semnalizat cu lumina sau luminile speciale din dotare. Se recomanda
dotarea autovehiculelor şi cu dispozitive sonore pentru semnalizarea acestei manevre.
Subsecțiunea 6. Intersecţii şi obligaţia de a ceda trecerea
Articolul 129
(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificaţia:
"Drum cu prioritate", "Intersecţie cu un drum fără prioritate" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers"
are prioritate de trecere.
(2) Când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecţie dirijată prin indicatoare, venind de pe două
drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeaşi semnificaţie, vehiculul care vine din dreapta are
prioritate.
Articolul 130
Conducătorul de vehicul care se apropie de intrarea într-o intersecţie, simultan cu un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele luminoase şi sonore, are obligaţia să îi acorde prioritate de trecere.
Articolul 131
(1) La apropierea de o staţie pentru mijloace de transport public de persoane prevăzută cu alveolă, din care
conducătorul unui astfel de vehicul semnalizează intenţia de a ieşi, conducătorul vehiculului care circulă pe banda
de lângă acostament sau bordura este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a-i permite
reintrarea în trafic.
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere pietonilor aflaţi pe partea carosabilă
pentru a urca în tramvai sau după ce au coborât din acesta, dacă tramvaiul este oprit în staţie fără refugiu.
Articolul 132
Conducătorul vehiculului al cărui mers înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participanţi la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus.
Articolul 133
În cazul prevăzut la art. 51 alin. (2), conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere participanţilor la trafic cu care se intersectează şi care circulă conform semnificaţiei culorii semaforului care li se adresează.
Articolul 134
La ieşirea din zonele rezidenţiale sau pietonale, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere tuturor vehiculelor cu care se intersectează.
Articolul 135
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii:
a) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum naţional venind de pe un drum judeţean, comunal sau
local;
b) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum judeţean venind de pe un drum comunal sau local;
c) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local;
d) când urmează să pătrundă într-o intersecţie cu circulaţie în sens giratoriu faţă de cel care circulă în
interiorul acesteia;
e) când circulă în panta faţă de cel care urca, dacă pe sensul de mers al celui care urca se află un obstacol
imobil. În această situaţie manevra nu este considerată depăşire în sensul prevederilor art. 120 lit. j);
f) când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia faţă de
vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare;
g) când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta şi se intersectează cu un biciclist care circulă pe o pistă
pentru biciclete, semnalizată ca atare;
h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la
culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Subsecțiunea 7. Trecerea la nivel cu calea ferată
Articolul 136
(1) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă şi
să se asigure ca din partea stânga sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar.
(2) La traversarea caii ferate, pietonii sunt obligaţi să se asigure că din stânga sau din dreapta nu se apropie un
vehicul feroviar.
Articolul 137
(1) Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea
sunt ridicate şi semnalele luminoase şi sonore nu funcţionează, iar semnalul cu lumină albă intermitentă cu cadenţă
lentă este în funcţiune.
(2) Când circulaţia la trecerea la nivel cu calea ferată curentă este dirijată de agenţi de cale ferată,
conducătorul de vehicul trebuie să respecte semnalele acestora.
Articolul 138
(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
c) întâlneşte indicatorul "Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere", "Trecerea la nivel cu calea
ferată dublă, fără bariere" sau "Oprire".
(2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maxima asupra caii
ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire
ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.
Articolul 139
(1) În cazul imobilizării unui vehicul pe calea ferată, conducătorul acestuia este obligat să scoată imediat
pasagerii din vehicul şi să elibereze platforma caii ferate, iar când nu este posibil, să semnalizeze prezenţa
vehiculului cu orice mijloc adecvat.
(2) Participanţii la trafic, care se găsesc în apropierea locului unde un vehicul a rămas imobilizat pe calea
ferată, sunt obligaţi să acorde sprijin pentru scoaterea acestuia sau, când nu este posibil, pentru semnalizarea
prezentei lui.
(3) Conducătorului de vehicul îi este interzis să treacă sau să ocolească porţile de gabarit instalate înaintea
cailor ferate electrificate, dacă înălţimea sau încărcătura vehiculului atinge ori depăşeşte partea superioară a
porţii.
Articolul 140
(1) La intersectarea unui drum public cu o cale ferată industrială, accesul vehiculelor feroviare se face numai după
semnalizarea corespunzătoare şi din timp de către cel puţin un agent de cale ferată.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se conformeze semnificaţiei semnalelor
agenţilor de cale ferată.
Subsecțiunea 8. Oprirea, staţionarea şi parcarea
Articolul 141
(1) Conducătorii autovehiculelor imobilizate pe drumurile publice, care se îndepărtează de acestea, sunt obligaţi să
acţioneze frână de ajutor, să oprească funcţionarea motorului şi să cupleze într-o treapta de viteză inferioară sau
în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată.
(2) În cazul imobilizării involuntare a autovehiculului în panta sau în rampa, pe lângă obligaţiile prevăzute la
alin. (1) conducătorul trebuie să bracheze rotile directoare.
(3) În cazul imobilizării involuntare a autovehiculului în pasaje subterane sau în tuneluri, conducătorul acestuia
este obligat să oprească funcţionarea motorului.
(4) În localităţi, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau staţionarea voluntară a vehiculelor este permisă şi pe
partea stânga, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie.
(5) În afara localităţilor oprirea sau staţionarea voluntară a vehiculelor se face în afara părţii carosabile, iar
atunci când nu este posibil, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, paralel cu axa acestuia.
(6) Nu este permisă staţionarea pe partea carosabilă, în timpul nopţii, a tractoarelor, a remorcilor, a mopedelor, a
bicicletelor, a maşinilor şi utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole sau forestiere,
a vehiculelor cu tracţiune animală ori a celor trase sau împinse cu mâna.
(7) Nu este permisă oprirea sau staţionarea în tuneluri. În situaţii de urgenţă sau de pericol conducătorului de
autovehicul îi este permisă oprirea sau staţionarea numai în locurile special amenajate şi semnalizate
corespunzător. În caz de imobilizare prelungită a autovehiculului în tunel, conducătorul de vehicul este obligat să
oprească motorul.
(8) Se consideră staţionare pe partea carosabilă situaţia în care oricare dintre roţile vehiculului sau remorcii se
regăseşte pe partea carosabilă.
Articolul 142
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
a) în zona de acţiune a indicatorului "Oprirea interzisă";
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mica de 50 m înainte şi după acestea;
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt
aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mica de 25 m de coltul intersecţiei;
g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după
acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule
venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte
vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauza, să treacă peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile "Drum îngustat", "Prioritate pentru
circulaţia din sens invers" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers";
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni şi biciclete ori pe benzile rezervate unor anumite
categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma caii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia
vehiculelor pe sine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);
n) pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă
prevederile art. 144 alin. (2) şi (3);
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depăşirea.
Articolul 143
Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia "Staţionarea interzisă" şi a marcajului cu semnificaţia de
interzicere a staţionării;
c) pe drumurile publice cu o lăţime mai mica de 6 m;
d) în dreptul cailor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
e) în pante şi în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia "Staţionare alternantă", în altă zi sau perioadă decât
cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia "Zona de staţionare cu durata limitată" peste durata stabilită.
Articolul 144
(1) Administratorul drumului public este obligat să delimiteze şi să semnalizeze corespunzător sectoarele de drum
public unde este interzisă oprirea sau staţionarea vehiculelor.
(2) Administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului, cu avizul poliţiei rutiere,
spaţii destinate opririi sau staţionării vehiculelor, marcate şi semnalizate corespunzător. Amenajările se pot
executa numai dacă:
a) se respectă culoarul destinat circulaţiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi
mai mic de 1 m lăţime;
b) accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă;
c) poziţionarea vehiculelor în parcare nu stânjeneşte circulaţia pe prima bandă sau pe pistele amenajate.
(3) Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puţin de 10 m de intersecţii, staţii ale
mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.
Articolul 145
Se interzice conducătorului de autovehicul şi pasagerilor că în timpul opririi sau staţionării să deschidă ori să lase deschise uşile acestuia sau să coboare fără să se asigure că nu creează un pericol pentru circulaţie.
Articolul 146
Circulaţia vehiculelor şi a pietonilor în spatiile special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător se desfăşoară conform normelor rutiere, pe întreaga perioadă cât parcările sunt deschise circulaţiei publice.
Subsecțiunea 9. Alte obligaţii şi interdicţii pentru conducătorii de autovehicule şi tramvaie
Articolul 147
Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat:
1. să aibă asupra să actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare
şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare;
2. să circule numai pe sectoarele de drum pe care îi este permis accesul şi să respecte normele referitoare la
masele totale maxime autorizate şi admise şi/sau la dimensiunile maxime admise de autoritatea competentă pentru
autovehiculele conduse;
3. să verifice funcţionarea sistemului de lumini şi de semnalizare, a instalaţiei de climatizare, să menţină
permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, precum şi plăcuţele cu numărul de
înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului şi remorcii;
4. să permită controlul stării tehnice a vehiculului, precum şi al bunurilor transportate, în condiţiile legii;
5. să se prezinte la verificarea medicală periodica, potrivit legii;
6. să aplice pe parbrizul şi pe luneta autovehiculului semnul distinctiv stabilit pentru conducătorii de
autovehicule începători, dacă are o vechime mai mica de un an de la obţinerea permisului de conducere.
Articolul 148
Se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai:
1. să conducă un autovehicul sau tramvai cu dovada înlocuitoare a permisului de conducere eliberată fără drept de
circulaţie sau a carei valabilitate a expirat;
2. să transporte în autovehicul sau tramvai mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de
înmatriculare sau de înregistrare;
3. să transporte persoane în stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile AM, A1, A2 şi A sau în cabina ori în
caroseria autovehiculului destinat transportului de mărfuri.
4. să transporte persoane în caroseria autobasculantei, pe autocisternă, pe platforma, deasupra încărcăturii, pe
părţile laterale ale caroseriei, sau persoane care stau în picioare în caroseria autocamionului, pe scări şi în
remorcă, cu excepţia celei special amenajate pentru transportul persoanelor;
5. abrogat;
6. să transporte în şi pe autoturism obiecte a căror lungime sau lăţime depăşeşte, împreună cu încărcătura,
dimensiunile acestuia;
7. să deschidă uşile autovehiculului sau tramvaiului în timpul mersului, să pornească de pe loc cu uşile
deschise;
8. să aibă în timpul mersului preocupări de natura a-i distrage în mod periculos atenţia ori să folosească
instalaţii de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi
participanţi la trafic;
9. să intre pe drumurile modernizate cu autovehiculul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea
carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe ori materiale ce pot pune în pericol siguranţa
circulaţiei;
10. să aibă aplicate pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale afişe, reclame publicitare, înscrisuri ori
accesorii, care restrâng sau estompează vizibilitatea conducătorului ori a pasagerilor, atât din interior, cât şi
din exterior;
11. să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, luneta ori pe geamurile laterale, care restrâng sau
estompează vizibilitatea, atât din interior, cât şi din exterior, cu excepţia celor omologate şi certificate, prin
marcaj corespunzător, de către autoritatea competentă;
12. să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe dispozitivele de iluminare ori semnalizare luminoasă, care
diminuează eficacitatea acestora, precum şi pe plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, care
împiedică citirea numărului de înmatriculare sau de înregistrare;
13. să lase liber în timpul mersului volanul, ghidonul sau maneta de comandă, să oprească motorul ori să decupleze
transmisia în timpul mersului;
14. să folosească în mod abuziv mijloacele de avertizare sonoră;
15. să circule cu autovehiculul cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu
zăpadă, gheaţă sau polei, fără a avea montate pe roti lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, în
perioadele şi pe drumurile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului;
16. să circule având montate pe autovehicul anvelope cu alte dimensiuni ori caracteristici decât cele prevăzute în
certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori care prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate
peste limita admisă;
17. să conducă un autovehicul care emană noxe peste limita legala admisă ori al cărui zgomot în mers sau staţionare
depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege ori care are montat pe sistemul de evacuare a gazelor dispozitive
neomologate;
18. să circule cu autovehiculul având plăcuţele cu numerele de înmatriculare sau de înregistrare, provizorii ori
pentru probe deteriorate sau neconforme cu standardul;
19. să săvârşească acte sau gesturi obscene, să profereze injurii, să adreseze expresii jignitoare ori vulgare
celorlalţi participanţi la trafic;
20. să circule cu autovehiculul avariat mai mult de 30 de zile de la data producerii avariei;
21. să arunce, pe drumurile publice, din autovehicul obiecte, materiale sau substanţe.
22. să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe vehicule din
categoriile AM, A1, A2 şi A.
Articolul 149
(1) Conducătorul de autovehicul sau de tramvai cu o vechime mai mica de un an de la data obţinerii permisului de
conducere are obligaţia de a aplica semnul distinctiv sub forma unui disc de culoare galbenă, cu diametrul de 100
mm, care are în centru semnul exclamării, de culoare neagră, cu lungimea de 60 mm şi diametrul punctului de 10 mm,
după cum urmează:
a) la autovehiculele din categoriile AM, A1, A2 şi A, în partea din spate, lângă numărul de înmatriculare sau
înregistrare, după caz;
b) la celelalte autovehicule, pe parbriz, în partea din dreapta jos şi pe lunetă, în partea stângă jos;
c) la autovehiculul care nu este prevăzut cu luneta, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe caroserie în partea
din spate stânga sus;
d) la tramvai, pe parbriz în partea din dreapta jos şi pe luneta ultimului vagon în partea din spate stânga sus;
e) la autovehiculul care tractează o remorcă, pe parbrizul autovehiculului în partea din dreapta jos şi pe caroseria
remorcii în partea din spate stânga sus.
(2) Conducătorului de vehicul prevăzut la alin. (1) îi este interzis:
a) să conducă autovehicule care transporta mărfuri sau produse periculoase;
b) să conducă vehicule destinate testării sau cele pentru probe;
c) să conducă vehicule destinate transportului public de persoane, inclusiv în regim de taxi.
Subsecțiunea 10. Circulaţia vehiculelor destinate transportului de mărfuri sau transportului public de persoane
Articolul 150
(1) Încărcătura unui vehicul trebuie să fie aşezată şi, la nevoie, fixată astfel încât:
a) să nu pună în pericol persoane ori să nu cauzeze daune proprietăţii publice sau private;
b) să nu stânjenească vizibilitatea conducătorului şi să nu pericliteze stabilitatea ori conducerea vehiculului;
c) să nu fie târâtă, să nu se scurgă şi să nu cadă pe drum;
d) să nu mascheze dispozitivele de semnalizare, catadioptrii şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare ori provizoriu, iar în cazul vehiculelor fără motor, semnalele făcute cu braţele de conducătorul
acestora;
e) să nu provoace zgomot care să jeneze conducătorul, participanţii la trafic ori să sperie animalele şi să nu
producă praf sau mirosuri pestilenţiale.
(2) Lanţurile, cablurile, prelatele şi alte accesorii ce servesc la asigurarea sau protecţia încărcăturii trebuie să
o fixeze cât mai bine de vehicul şi să nu constituie ele însele un pericol pentru siguranţa circulaţiei.
(3) Încărcătura care consta în materiale sau produse ce se pot împrăştia în timpul mersului trebuie acoperită cu o
prelată. Când încărcătura consta în obiecte mari ori grele, aceasta trebuie fixată pentru a nu se deplasa în timpul
transportului şi a nu depăşi gabaritul vehiculului.
Articolul 151
Conducătorul de autovehicul sau de tramvai care efectuează transport public de persoane este obligat:
a) să oprească pentru urcarea sau coborârea pasagerilor numai în staţiile semnalizate ca atare, cu excepţia
transportului public de persoane în regim de taxi. Dacă staţia este prevăzută cu alveolă, oprirea se va face numai
în interiorul acesteia;
b) să deschidă uşile numai după ce vehiculul a fost oprit în staţie;
c) să închidă uşile numai după ce pasagerii au coborât ori au urcat;
d) să repună în mişcare autovehiculul sau tramvaiul din staţie după ce a semnalizat intenţia şi s-a asigurat că
poate efectua în siguranţă această manevră.
Articolul 152
Se interzice pasagerilor mijloacelor de transport public de persoane:
a) să urce, să coboare, să tina deschise uşile ori să le deschidă în timpul mersului vehiculului;
b) să călătorească pe scări sau pe părţile exterioare ale caroseriei vehiculului;
c) să arunce din vehicul orice fel de obiecte, materiale sau substanţe.
Subsecțiunea 11. Remorcarea
Articolul 153
(1) Un autovehicul poate tracta pe drumul public o singură remorcă. Se exceptează tractorul rutier care poate tracta
două remorci, precum şi autovehiculele amenajate pentru formarea unui autotren de transport persoane în localităţile
turistice, cu condiţia ca acesta să nu fie mai lung de 25 m şi să nu circule cu viteza mai mare de 25 km/h.
(2) Motocicleta fără ataş, precum şi bicicletă pot tracta o remorcă uşoară având o singură axa.
Articolul 154
Cuplarea unui vehicul cu una sau două remorci, pentru formarea unui ansamblu de vehicule, se poate efectua numai
dacă:
a) elementele care compun dispozitivul de cuplare sunt omologate şi compatibile;
b) ansamblul de vehicule poate realiza raza minima de virare a autovehiculului trăgător;
c) dimensiunile ansamblului de vehicule nu depăşesc limitele prevăzute de lege;
d) elementele de cuplare ale echipamentelor de frânare, de iluminare şi semnalizare luminoasă sunt compatibile;
e) vehiculele care compun ansamblul nu se ating la trecerea peste denivelări, la efectuarea virajelor sau la
schimbarea direcţiei de mers.
Articolul 155
(1) În cazul rămânerii în până a unui autovehicul ori a remorcii acestuia, conducătorul ansamblului este obligat să
îl scoată imediat în afara părţii carosabile sau, dacă nu este posibil, să îl deplaseze lângă bordura ori
acostament, aşezându-l paralel cu axa drumului şi luând măsuri pentru remedierea defecţiunilor sau, după caz, de
remorcare.
(2) Pe timpul nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă, autovehiculul sau remorca acestuia care are defecţiuni
la sistemul de iluminare sau de semnalizare luminoasă nu poate fi tractat/tractată pe drumurile publice fără a avea
în funcţiune, în partea stânga, în faţă, o lumină de întâlnire şi în spate, una de poziţie.
Articolul 156
(1) Dacă un autovehicul sau o remorcă a rămas în până pe partea carosabilă a drumului şi nu poate fi
deplasat/deplasată în afara acesteia, conducătorul autovehiculului este obligat să pună în funcţiune luminile de
avarie şi să instaleze triunghiurile reflectorizante.
(2) Triunghiurile reflectorizante se instalează în faţă şi în spatele vehiculului, pe aceeaşi bandă de circulaţie,
la o distanţă de cel puţin 30 m de acesta, astfel încât să poată fi observate din timp de către participanţii la
trafic care se apropie. În localităţi, atunci când circulaţia este intensă, triunghiurile reflectorizante pot fi
aşezate la o distanţă mai mica sau chiar pe vehicul, astfel încât să poată fi observate din timp de ceilalţi
conducători de vehicule.
(3) Dacă vehiculul nu este dotat cu lumini de avarie sau acestea sunt defecte, conducătorul poate folosi, pe timpul
nopţii ori în condiţii de vizibilitate redusă, o lampă portativă cu lumină galbenă intermitentă, care se instalează
la partea din spate a vehiculului.
(4) Se interzice folosirea triunghiurilor reflectorizante ori a luminilor de avarie în mod nejustificat sau pentru a
simula o rămânere în până în locurile unde oprirea ori staţionarea este interzisă.
(5) În cazul căderii din vehicule, pe partea carosabilă, a încărcăturii sau a unei părţi din aceasta, care
constituie un obstacol ce nu poate fi înlăturat imediat, conducătorul este obligat să îl semnalizeze cu unul dintre
mijloacele prevăzute la alin. (1)-(3).
Articolul 157
(1) Remorcarea unui autovehicul se face cu respectarea următoarelor reguli:
a) conducătorii autovehiculelor trăgător şi, respectiv, remorcat trebuie să posede permise de conducere valabile
pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule;
b) autovehiculul trăgător să nu remorcheze un autovehicul mai greu decât masa lui proprie, cu excepţia cazului când
remorcarea se efectuează de către un autovehicul destinat special depanării;
c) remorcarea trebuie să se realizeze prin intermediul unei bare metalice în lungime de cel mult 4 m. Autoturismul
ale cărui mecanism de direcţie şi sistem de frânare nu sunt defecte poate fi remorcat cu o legătură flexibilă
omologată, în lungime de 3-5 m. Bara sau legătură flexibilă trebuie fixată la elementele de remorcare cu care sunt
prevăzute autovehiculele;
d) conducătorul autovehiculului remorcat este obligat să semnalizeze corespunzător semnalelor efectuate de
conducătorul autovehiculului trăgător. Atunci când sistemul de iluminare şi semnalizare nu funcţionează, este
interzisă remorcarea acestuia pe timpul nopţii şi în condiţii de vizibilitate redusă, iar ziua poate fi remorcat
dacă pe partea din spate are aplicate inscripţia "Fără semnalizare", precum şi indicatorul "Alte pericole".
(2) Dacă remorcarea se realizează prin suspendarea cu o macara sau sprijinirea pe o platforma de remorcare a părţii
din faţă a autovehiculului remorcat, atunci în acesta nu trebuie să se afle nicio persoană.
(3) Se interzice remorcarea unui autovehicul cu două roti, cu sau fără ataş, a autovehiculului al cărui sistem de
direcţie nu funcţionează sau care nu este înmatriculat ori înregistrat sau când drumul este acoperit cu polei,
gheaţă ori zăpadă. Se interzice şi remorcarea a două sau mai multe autovehicule, a căruţelor, a vehiculelor care în
mod normal sunt trase sau împinse cu mâna ori a utilajelor agricole.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), se permite remorcarea unui autovehicul al cărui sistem de direcţie nu
funcţionează numai în cazul când remorcarea se realizează prin suspendarea roţilor directoare ale autovehiculului
remorcat cu o macara sau sprijinirea roţilor directoare ale autovehiculului remorcat pe o platforma de
remorcare.
(5) Conducătorul poate împinge sau tracta, cu propriul autovehicul, în situaţii deosebite, pe distante scurte, un
alt automobil pentru a-i pune motorul în funcţiune sau pentru a efectua scurte manevre, fără a pune în pericol
siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic.
Subsecțiunea 12. Zona rezidenţială şi pietonală
Articolul 158
(1) În zona rezidenţială, semnalizată ca atare, pietonii pot folosi toată lăţimea părţii carosabile, iar jocul
copiilor este permis.
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să circule cu o viteza de cel mult 20 km/h, să nu staţioneze sau să
parcheze vehiculul în afara spatiilor anume destinate şi semnalizate ca atare, să nu stânjenească sau să împiedice
circulaţia pietonilor chiar dacă, în acest scop, trebuie să oprească.
Articolul 159
În zona pietonală, semnalizată ca atare, conducătorul de vehicul poate intra numai dacă locuieşte în această zona sau prestează servicii publice "din poarta în poarta" şi nu are altă posibilitate de acces. Acesta este obligat să circule cu viteza maxima de 5 km/h, să nu stânjenească ori să împiedice circulaţia pietonilor şi, dacă este necesar, să oprească pentru a permite circulaţia acestora.
Secţiunea a 4-a. Reguli pentru alţi participanţi la trafic
Subsecțiunea 1. Circulaţia bicicletelor
Articolul 160
(1) Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând.
(2) Abrogat.
(3) Dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii vehiculelor
prevăzute la alin. (1) sunt obligaţi să circule numai pe această pistă. Se interzice circulaţia altor participanţi
la trafic pe pistă pentru biciclete.
(4) Se recomanda ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată.
Articolul 161
(1) Se interzice conducătorilor de biciclete:
a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia "Accesul interzis
bicicletelor";
b) să înveţe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
d) să circule fără a tine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participa la competiţii sportive organizate;
f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a
medicamentelor cu efecte similare acestora;
g) să se tina de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană
aflată într-un vehicul;
h) să transporte o altă persoană, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (1^1) şi a situaţiei când vehiculul este
construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există acostament practicabil;
j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează
conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
k) să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia
pietonilor;
l) să circule fără îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 14 şi 15;
m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;
n) să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor
sonor;
o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
p) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de
intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar în funcţie de direcţia de deplasare;
r) să circule în interiorul localităţilor în care nu funcţionează iluminatul public, precum şi în afara
localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii
zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
s) să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul.
(1^1) Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul
este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.
(2) Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de
identitate.
Subsecțiunea 2. Însoţirea animalelor
Articolul 162
(1) Animalele de povară, de tracţiune ori de călărie, precum şi animalele în turma nu pot fi conduse pe autostrăzi,
pe drumurile naţionale, în municipii şi oraşe, precum şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care le
interzic accesul. Animalele de călărie aparţinând poliţiei, jandarmeriei ori Ministerului Apărării pot fi conduse pe
drumurile publice din localităţi, atunci când participa la executarea unor misiuni.
(2) Atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, turmele trebuie împărţite în grupuri
bine separate intre ele pentru a nu îngreuna circulaţia celorlalţi participanţi la trafic, fiecare grup având cel
puţin un conducător.
(3) Atunci când sunt conduse pe drumul public, animalele şi însoţitorii acestora trebuie să circule pe acostamentul
din partea stânga a drumului, în sensul de mers, iar când acesta nu există, cât mai aproape de marginea din stânga a
părţii carosabile.
Articolul 163
(1) Conducătorul de animale de călărie este obligat:
a) să conducă animalele astfel încât acestea să se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia cât mai aproape de
marginea din partea dreaptă a drumului;
b) să nu lase animalele nesupravegheate pe partea carosabilă sau în imediată apropiere a acesteia;
c) de la lăsarea serii până în zorii zilei să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
d) să traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor numai după ce s-a asigurat ca o poate face fără
pericol;
e) să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers spre stânga prin ridicarea în plan orizontal a braţului stâng, iar
oprirea prin balansarea braţului drept.
(2) Persoanele care conduc animale izolate sau de povară sunt obligate:
a) să se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a
carosabilului;
b) să conducă animalele numai pe partea din dreapta lor, cu ajutorul unei legături care nu poate avea o lungime mai
mare de 2 metri;
c) să asigure deplasarea animalelor înşiruite şi legate unul în spatele altuia;
d) de la lăsarea serii până în zorii zilei să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
e) să traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor, numai după ce s-a asigurat că o pot face fără
pericol.
(3) Deplasarea pe drumurile publice a unei turme se face cu respectarea următoarelor reguli:
a) turma trebuie să aibă în faţă şi în spate câte un conducător;
b) pe timpul nopţii sau în orice alte situaţii când vizibilitatea este redusă, conducătorul care se află în faţă
turmei trebuie să aibă un dispozitiv cu lumină de culoare albă, iar cel din spate un dispozitiv cu lumină de culoare
roşie;
c) conducătorii turmei trebuie să ia masurile necesare ca, pe timpul deplasării pe drum, animalele să nu împiedice
circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
d) animalele trebuie conduse la pas, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea părţii
carosabile, astfel încât să nu ocupe mai mult de jumătate din lăţimea sensului de mers;
e) la intersecţii, precum şi atunci când traversează drumul, conducătorii turmei trebuie să acorde prioritate de
trecere vehiculelor cu care se intersectează;
f) în deplasarea pe drumurile pe care le este permis accesul, conducătorii turmei sunt obligaţi să nu lase animalele
nesupravegheate.
Subsecțiunea 3. Circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală
Articolul 164
Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracţiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile.
Articolul 165
(1) Conducătorul vehiculului cu tracţiune animală este obligat:
a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuţele cu numărul
de înregistrare;
b) să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la
trafic;
c) să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;
d) pe timpul opririi sau staţionării pe acostament ori în afara părţii carosabile, animalele trebuie să fie legate
astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;
e) să nu conducă vehiculul când se află sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a
medicamentelor cu efecte similare acestora;
f) să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circulă
vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării;
g) de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile
publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din
faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe
partea laterală stânga;
h) să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
i) să nu transporte obiecte care depăşesc în lungime sau în lăţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată
ziua cu un steguleţ de culoare roşie, iar noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă cu un dispozitiv
fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii;
j) să nu circule cu animale care însoţesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului
sau de partea din spate a acestuia, cât mai aproape de partea dreaptă. Legătură nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m;
k) să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;
l) să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
m) să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
(2) Conducătorul de trăsură care efectuează transport public de persoane este obligat să circule în condiţiile
stabilite în licenţa de autoritatea competentă.
Subsecțiunea 4. Circulaţia pietonilor
Articolul 166
Pe timp de noapte, pietonul sau persoana asimilată acestuia care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
Articolul 167
(1) Se interzice pietonilor şi persoanelor asimilate acestora:
a) să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie
prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;
b) să traverseze partea carosabilă prin faţă sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport
public de persoane, cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător;
c) să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru
pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare;
d) să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise;
e) să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei;
f) să traverseze calea ferată atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori când semnalul luminos sau
acustic interzice trecerea;
g) să circule pe pistele pentru biciclete, amenajate şi semnalizate corespunzător.
(2) Se interzice oricărei persoane să efectueze acte de comerţ pe partea carosabilă, pe acostament, pe trotuar, în
parcări ori în staţiile mijloacelor de transport public de persoane.
Articolul 168
(1) Persoanele care se deplasează pe drumul public formând un grup organizat, o coloana militară sau un cortegiu
trebuie să circule în formaţie de cel mult trei şiruri, pe partea dreaptă a carosabilului, în sensul lor de mers,
ocupând cel mult o bandă de circulaţie.
(2) De la lăsarea serii şi până în zorii zilei, precum şi ziua, în condiţii de vizibilitate redusă, persoanele care
se află în faţă şi în spatele şirului dinspre axa drumului trebuie să aibă o sursă de lumină de culoare albă,
respectiv roşie, care să fie vizibilă pentru ceilalţi participanţi la trafic. Persoanele care formează şirul dinspre
axa drumului trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte elemente fluorescent-reflectorizante.
(3) Conducătorii de grupuri organizate, de coloane militare sau de cortegii sunt obligaţi să supravegheze permanent
deplasarea acestora pe drumurile publice, pentru a nu stânjeni circulaţia vehiculelor.
(4) Se interzice persoanelor care formează o coloana militară să meargă în cadenţă la trecerea peste poduri.
Secţiunea a 5-a Circulaţia pe autostrăzi
Articolul 169
(1) Conducătorii de autovehicule care intra pe autostrăzi folosind banda de intrare (de accelerare) trebuie să cedeze
trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzilor şi să nu stânjenească în niciun fel circulaţia
acestora.
(2) Conducătorii de autovehicule care urmează să părăsească autostrada sunt obligaţi să semnalizeze din timp şi să
se angajeze pe banda de ieşire (de decelerare).
Articolul 170
Circulaţia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de mărfuri se desfăşoară pe banda din partea dreaptă a autostrăzii, cu excepţia cazului în care se efectuează depăşirea sau semnalizarea rutieră existentă instituie o altă reglementare de utilizare a benzilor.
Subsecțiunea 1. Circulaţia autovehiculelor cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite
Articolul 171
Autovehiculul sau ansamblul de vehicule care, prin construcţie sau datorită încărcăturii transportate, depăşeşte masa totala de 80 tone şi/sau lungimea de 40 m ori lăţimea de 5 m sau înălţimea de 5 m poate circula pe drumul public numai în baza autorizaţiei speciale emise de administratorul acestuia şi cu avizul poliţiei rutiere.
Articolul 172
(1) În circulaţia pe drumurile publice, autovehiculul sau ansamblul de vehicule care, cu sau fără încărcătura, are o
lăţime intre 3,2 m şi 4,5 m inclusiv sau o lungime mai mare de 25 m trebuie să fie precedat de un autovehicul de
însoţire, iar cel cu lăţimea mai mare de 4,5 m sau lungimea mai mare de 30 m trebuie să fie însoţit de două
autovehicule care să circule unul în faţă şi celălalt în spate.
(2) Pe autostrăzi autovehiculul care, cu sau fără încărcătura, depăşeşte lăţimea de 3,2 m trebuie să fie urmat de un
autovehicul de însoţire.
(3) Autovehiculul de însoţire trebuie să fie echipat cu un dispozitiv special de avertizare cu lumină galbenă şi să
aibă montată, în funcţie de locul ocupat la însoţire, la partea stânga din faţă sau din spate, plăcuţă de
identificare reflectorizantă, având fondul alb şi chenarul rosu.
(4) Conducătorul autovehiculului cu masa şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite, precum şi conducătorii
autovehiculelor de însoţire sunt obligaţi să pună şi să menţină în funcţiune semnalele speciale de avertizare cu
lumină galbenă, prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată perioadă deplasării pe drumul public.
Articolul 173
Este interzisă circulaţia autovehiculelor cu mase şi/sau gabarite depăşite:
a) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului
acestora, dacă vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori depăşeşte lăţimea, înălţimea, lungimea sau masele pe
axe ori masa totala maxima admisă;
b) când vizibilitatea este redusă sau partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.
Subsecțiunea 2. Transportul mărfurilor sau produselor periculoase
Articolul 174
(1) Transportul mărfurilor sau produselor periculoase se efectuează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) vehiculul îndeplineşte condiţiile tehnice şi de agreere, prevăzute în Acordul european referitor la transportul
rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a
aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările ulterioare;
b) vehiculul are dotările şi echipamentele necesare prevăzute în reglementările în vigoare;
c) conducătorul vehiculului deţine certificat ADR corespunzător.
(2) Administratorul drumului public stabileşte, cu avizul poliţiei rutiere, traseele interzise accesului vehiculelor
care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase, cu indicarea rutelor ocolitoare sau alternative şi a
semnalizării corespunzătoare acestora.
Articolul 175
(1) Conducătorul vehiculului care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase trebuie să aibă asupra să
documentele de transport prevăzute de lege, să cunoască normele referitoare la transportul şi la manipularea
încărcăturii, putând fi însoţit de persoane care să cunoască bine caracteristicile acestora.
(2) În cabina autovehiculului care transporta mărfuri sau produse periculoase se pot află numai membrii echipajului.
(3) Dacă din cauza deteriorării ambalajului sau din alte cauze marfa ori produsul periculos se împrăştie pe drum,
conducătorul este obligat să oprească imediat, să ia măsuri de avertizare a celorlalţi conducători care circulă pe
drumul public şi a persoanelor din jur, să semnalizeze pericolul cu mijloacele pe care le are la îndemână şi să
anunţe administratorul drumului sau cea mai apropiată unitate de poliţie.
Articolul 176
Se interzice conducătorului de autovehicul care transporta mărfuri sau produse periculoase:
a) să provoace şocuri autovehiculului în mers;
b) să fumeze în timpul mersului ori să aprindă foc la oprire sau staţionare, la o distanţă mai mica de 50 m de
autovehicul;
c) să lase autovehiculul şi încărcătura fără supravegherea să, a însoţitorului ori a unei alte persoane
calificate;
d) să remorcheze un vehicul rămas în până;
e) să urmeze alte trasee sau să staţioneze în alte locuri decât cele stabilite, precum şi pe partea carosabilă a
drumului pe timp de noapte;
f) să transporte alte încărcături care, prin natura lor, ar putea determina o sporire a pericolului;
g) să permită prezenţa în autovehicul a altor persoane, cu excepţia celuilalt conducător, a însoţitorilor sau a
celor care încarcă ori descarcă mărfurile sau produsele transportate;
h) să intre pe sectoarele de drum pe care îi este interzis accesul;
i) să păstreze în autovehicul rezerve de combustibil în ambalaje care nu sunt special confecţionate în acest scop.
Secţiunea 1 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale
Articolul 177
(1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi luarea
masurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către poliţiştii rutieri din
cadrul Poliţiei Române.
(2) Poliţiştii rutieri sunt ofiţerii şi agenţii de poliţie specializaţi şi anume desemnaţi prin dispoziţie a
inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Articolul 178
(1) În punctele de trecere a frontierei de stat a României, poliţiştii de frontieră au şi atribuţia de a aplica
sancţiuni în cazul în care constată contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
(2) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se trimite, în cel mult o zi lucrătoare de la data întocmirii,
serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta.
Articolul 179
(1) Politia rutieră sau politia de frontieră din punctele de trecere a frontierei de stat poate acţiona, împreună cu
reprezentanţi ai altor autorităţi cu atribuţii în domeniu, pentru prevenirea şi constatarea unor încălcări ale
normelor privind deplasarea în siguranţă, pe drumurile publice, a tuturor participanţilor la trafic.
(2) Poliţistul rutier sau poliţistul de frontieră aflat în punctul de trecere a frontierei de stat, care acţionează
în cadrul echipajului mixt, are, ca principale atribuţii:
a) să oprească vehiculele pentru control şi să verifice documentele pe care conducătorii acestora trebuie să le aibă
asupra lor;
b) să constate şi să aplice sancţiuni în cazul contravenţiilor aflate în competenţa să.
(3) Reprezentanţii autorităţilor prevăzute la alin. (1) din cadrul echipajului mixt au ca principale atribuţii:
a) să acţioneze, împreună cu poliţiştii rutieri sau cu poliţiştii de frontieră, pentru respectarea de către
conducătorii de vehicule sau de către operatori a normelor privind transportul rutier pe drumurile publice din
România;
b) să execute activităţi de control privind condiţiile de efectuare a transporturilor rutiere, precum şi de
verificare a stării tehnice a vehiculelor, conform competentelor;
c) să constate şi să aplice sancţiuni în cazul contravenţiilor aflate în competenţa lor.
(4) În cazul depistării în trafic a unui vehicul care prezintă defecţiuni tehnice la mecanismul de direcţie, la
sistemul de frânare, care emite noxe poluante ori zgomote peste limitele legal admise sau care circulă având lumină
farurilor nereglată corespunzător, reprezentanţii autorităţilor abilitate menţionează despre acestea într-o notă
tehnică de constatare ce se anexează procesului-verbal de constatare a contravenţiei încheiat de către poliţistul
rutier.
Articolul 180
(1) În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de
constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data,
ora şi locul unde este încheiat; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care
acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa contravenientului, numărul şi
seria actului de identitate ori, în cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără cetăţenie sau al cetăţenilor
români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de
stat, data eliberării acestuia şi statul emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi
locului în care a fost săvărşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitaţii
faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se
sancţionează contravenţia; numărul punctelor-amenda aplicate şi valoarea acestora, posibilitatea achitării de către
persoana fizica, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, sancţiunea contravenţională complementara aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea
societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care
au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnătura agentului constatator şi
unitatea de poliţie la care se depune plângerea.
(2) În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate să semneze procesul-verbal, agentul constatator va face
menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de un martor asistent. În acest caz
procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal şi semnătura martorului.
(3) Atunci când contravenientul a fost sancţionat cu amenda, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2),
acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată, în care se va face menţiunea cu privire la obligativitatea
achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare, în termen de 15 zile de
la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
(4) În situaţia în care contravenientul este persoana juridica, în procesul-verbal se fac menţiuni cu privire la
denumirea, sediul, codul unic de înregistrare ale acesteia, precum şi numele, prenumele, numărul şi seria actului de
identitate, codul numeric personal şi domiciliul ori reşedinţa persoanei care o reprezintă.
(5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă
contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile trebuie
consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
(6) În cazul în care pentru fapta săvărşită se dispune ca măsură tehnico-administrativă reţinerea permisului de
conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare
ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei agentul constatator
eliberează şi o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz, al carei model este prevăzut în anexa
nr. 1B.
(7) Atunci când permisul de conducere se retrage pentru că titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce
autovehicule sau tramvaie, se eliberează dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie.
(8) În situaţia în care, prin acelaşi proces-verbal de constatare a contravenţiei, se dispun mai multe măsuri
tehnico-administrative, agentul constatator eliberează pentru fiecare document sau set de plăcuţe câte o dovadă
înlocuitoare.
(9) Pentru vehiculele implicate în accidente de circulaţie din care au rezultat pagube materiale, poliţia rutieră
eliberează proprietarilor sau deţinătorilor acestora autorizaţie de reparaţii, al carei model este prevăzut în anexa
nr. 1C, cu excepţia situaţiei în care s-a încheiat o constatare amiabilă de accident a carei validitate a fost
atestată de societatea de asigurări abilitată, în condiţiile legii, caz în care reparaţiile pot fi efectuate în baza
actului de atestare.
Articolul 181
(1) În situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic
omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit
modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de
vehicul.
(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenţiei
sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului.
Articolul 182
(1) Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează prin executarea semnalelor regulamentare de către
poliţistul rutier sau, după caz, de către poliţistul de frontieră, atunci când constată încălcări ale normelor
rutiere ori în situaţia în care există indicii temeinice despre săvârşirea unei contravenţii ori a unei fapte de
natură penală, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte şi a bunurilor care fac obiectul
urmăririi, precum şi pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de
lege. Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează şi în condiţiile producerii unor calamităţi naturale,
dezastre sau a altor situaţii care pun în pericol siguranţa circulaţiei.
(2) Oprirea vehiculelor se face, de regula, în afara părţii carosabile, iar acolo unde nu există asemenea condiţii,
cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lângă bordura ori în spatiile de parcare, iar
noaptea, cu precădere, în locuri iluminate.
(3) Se interzice imobilizarea vehiculului pe partea carosabilă ca urmare a semnalului de oprire efectuat de către
poliţist în locurile în care vizibilitatea este redusă sub 50 m.
Articolul 183
Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al poliţistului rutier sau, după caz, al poliţistului de frontieră este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalţi pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicaţiile poliţistului.
Articolul 184
(1) În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai, oprit în trafic pentru încălcarea unei norme
rutiere, nu are asupra să niciun act de identitate şi nici permisul de conducere, poliţistul rutier trebuie să îl
conducă la cea mai apropiată unitate de poliţie pentru stabilirea identităţii acestuia şi pentru verificarea în
evidenta a situaţiei permisului de conducere, atunci când nu există posibilitatea realizării acestor verificări pe
loc.
(2) În cazul în care conducătorul auto are asupra să numai permisul de conducere, agentul constatator trebuie să
verifice în evidenta dacă domiciliul sau, după caz, reşedinţa înscrisă în document corespunde cu cea din Registrul
naţional de evidenta a persoanelor.
(3) Agentul constatator este obligat să înscrie, în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, domiciliul sau,
după caz, reşedinţa contravenientului din actul de identitate, iar în situaţia în care acesta nu are documentul
asupra să, domiciliul sau reşedinţa va fi consemnată numai după verificarea efectuată în Registrul naţional de
evidenta a persoanelor.
(4) Procedura prevăzută la alin. (2) şi (3) se aplică şi atunci când domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori sediul
proprietarului menţionat în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu corespunde cu datele existente în
evidenta vehiculelor.
Articolul 185
(1) Constatarea contravenţiei de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoana care se află sub
influenţa alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un
mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.
(2) Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie li se recoltează obligatoriu probe biologice în vederea stabilirii
alcoolemiei atunci când:
a) rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat;
b) în eveniment este implicat un vehicul care transporta mărfuri sau produse periculoase.
(3) Conducătorilor de vehicule li se recoltează obligatoriu probe biologice atunci când rezultatul testării
preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezenţa în organism a substanţelor ori produselor
stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare.
Articolul 186
În cazul accidentelor de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanţe stupefiante ori al medicamentelor cu efecte similare acestora. Dacă rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau indică prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se supună recoltării probelor biologice.
Articolul 187
Conducătorii de vehicule sau de animale implicaţi în accidente de circulaţie din care a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane sunt obligaţi să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau, după caz, a consumului de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.
Articolul 188
În toate cazurile în care se recoltează probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezentei în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare este obligatorie şi examinarea clinică.
Secţiunea a 2-a Măsuri tehnico-administrative
Subsecțiunea 1. Reţinerea sau retragerea permisului de conducere
Articolul 189
(1) Poliţistul rutier este obligat, ca atunci când verifică documentele unui conducător de autovehicul sau tramvai,
să urmărească dacă există concordanţă între datele înscrise în actul de identitate şi cele din permisul de
conducere. În cazul în care constată neconcordanţe referitoare la nume, prenume, precum şi în cazul în care termenul
de valabilitate a expirat, poliţistul rutier este obligat să reţină permisul de conducere şi să elibereze dovadă
înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie de 15 zile.
(2) În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai are asupra sa numai permisul de conducere, poliţistul
rutier efectuează verificările prevăzute la art. 184 alin. (2). În cazul în care datele nu corespund, poliţistul
rutier procedează conform alin. (1).
(3) Permisul de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) sau (2) se trimite, împreună cu raportul de reţinere,
autorităţii competente care l-a eliberat.
Articolul 190
(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de
frontieră retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz.
(2) Permisul de conducere reţinut în condiţiile alin. (1), împreună cu un raport de reţinere, al cărui model este
prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost
eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta, care are
obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenta conducătorilor de autovehicule şi tramvaie.
(3) Raportul de reţinere, permisul de conducere eliberat de o autoritate străină şi documentele reţinute se trimit
poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi trimise autorităţilor emitente.
Articolul 191
(1) În situaţia în care contravenientul a săvârşit fapta pe raza de competenţa a altui judeţ decât cel care îl are în
evidenta, permisul de conducere se păstrează la serviciul poliţiei rutiere pe teritoriul căruia a fost constatată
contravenţia, până când şeful serviciului hotărăşte asupra sancţiunii contravenţionale complementare, dar nu mai
mult de 15 zile de la data reţinerii, după care îl trimite serviciului poliţiei rutiere al judeţului care îl are în
evidenta.
(2) Permisul de conducere se păstrează la serviciul poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenta titularul,
până la restituire sau, după caz, până la anularea documentului.
Articolul 192
(1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat
şi verificat metrologic, i se retine permisul de conducere dacă valoarea concentraţiei este de cel mult 0,40 mg/l
alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie, dacă nu doreşte recoltarea
probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile stabilite la art. 194 alin. (1).
(2) Când conducătorul vehiculului solicita recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta
va fi însoţit de poliţistul rutier la cea mai apropiată instituţie medicală autorizata sau instituţie medico-legala,
iar după recoltare i se va elibera o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru cel mult 15 zile, a carei
valabilitate intra în vigoare la 24 de ore de la cea de-a două recoltare de probe biologice.
Articolul 193
(1) Conducătorul de autovehicul sau tramvai trebuie însoţit de poliţistul rutier sau, după caz, de poliţistul de
frontieră, imediat, la cea mai apropiată instituţie medicală autorizata sau instituţie medico-legala pentru a i se
recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dacă prin testarea cu un mijloc tehnic certificat sau cu
un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic s-a constatat că valoarea concentraţiei de alcool este mai mare de
0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
(2) După recoltarea probelor biologice, poliţistul rutier retine permisul de conducere şi eliberează dovada
înlocuitoare fără drept de circulaţie.
(3) Atunci când conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra să actul de identitate şi nici permisul de
conducere, poliţistul rutier este obligat, înainte de a-l conduce la instituţia medicală autorizata sau instituţia
medico-legala, să facă verificări în evidente pentru stabilirea identităţii acestuia şi a situaţiei permisului de
conducere.
(4) În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra să permisul de conducere, poliţistul
rutier îi aduce acestuia la cunoştinţă, prin înştiinţare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu mai are dreptul
să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum şi obligaţia de a preda permisul de
conducere serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta.
Articolul 194
(1) Pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două probe biologice la interval de o ora intre prelevări. În cazul
refuzului de prelevare a celei de-a două probe biologice nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei.
(2) Refuzul persoanei examinate de a i se recolta cea de-a două proba biologică se consemnează în procesul-verbal de
prelevare.
Articolul 195
Conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat preliminar cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat care a relevat prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, i se aplică procedura prevăzută la art. 192.
Articolul 196
(1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, depistat în trafic încălcând o norma rutieră pentru care se dispune
sancţiunea contravenţională complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce şi care prezintă la
control dovada înlocuitoare a permisului de conducere reţinut pentru o faptă săvărşită anterior, aflată în termenul
de valabilitate, i se retine dovada prezentată şi i se eliberează o noua dovada, a carei valabilitate nu poate
depăşi termenul de valabilitate al primei dovezi.
(2) Dacă cea de-a doua faptă este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier
eliberează titularului permisului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
(3) Dovada înlocuitoare a permisului de conducere, reţinută în condiţiile prevăzute la alin. (1), se trimite la
serviciul poliţiei rutiere al judeţului care îl are în evidenta pe contravenient, împreună cu raportul de reţinere.
Articolul 197
(1) Permisul de conducere al unei persoane declarate inaptă din punct de vedere medical de către o instituţie
medicală autorizata se retrage de către serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea medicul
de familie care are în evidenta persoana respectiva.
(2) Seful serviciului poliţiei rutiere dispune retragerea permisului de conducere şi îl păstrează la sediul unităţii
până la încetarea cauzelor pentru care a fost retras. În situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai
are domiciliul ori reşedinţa pe raza altui judeţ, şeful serviciului poliţiei rutiere care a dispus măsura
tehnico-administrativă trimite permisul de conducere la serviciul poliţiei rutiere din judeţul care îl are în
evidenţă, împreună cu un raport de retragere.
Subsecțiunea 2. Reţinerea sau retragerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare
Articolul 198
(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de
frontieră retine certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz.
(2) Documentele sau plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare reţinute în condiţiile alin. (1),
împreună cu raportul de reţinere, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost
eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta, care are
obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenta vehiculelor.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
Articolul 199
(1) Atunci când poliţistul rutier sau poliţistul de frontieră constată că autovehiculul este condus de proprietar sau
de deţinătorul mandatat şi datele privind numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa înscrise în certificatul de
înmatriculare ori de înregistrare nu coincid cu cele din documentul de identitate, agentul constatator retine
certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând titularului dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie
pentru 15 zile.
(2) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se trimite autorităţii competente care l-a eliberat, împreună
cu raportul de reţinere.
Articolul 200
(1) În cazurile în care legea prevede aplicarea măsurii tehnico-administrative a retragerii plăcuţelor cu numărul de
înmatriculare sau de înregistrare, conducătorul vehiculului este obligat să demonteze şi să predea plăcuţele
agentului constatator care a dispus măsura.
(2) Când conducătorul vehiculului refuza să predea plăcuţele, agentul constatator demontează el însuşi plăcuţele cu
numărul de înmatriculare sau de înregistrare, în prezenţa unui martor asistent, consemnând despre aceasta în
procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Articolul 201
Atunci când vehiculul este înmatriculat sau înregistrat într-un alt judeţ decât cel pe teritoriul căruia a fost constatată fapta ori este înmatriculat într-un alt stat, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare se trimit, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, serviciului poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenţă vehiculul, autorităţii administraţiei publice locale emitente sau, după caz, autorităţii străine emitente.
Articolul 202
(1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare se restituie de către serviciul poliţiei rutiere proprietarului sau utilizatorului vehiculului, la
prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivelor pentru care s-a dispus măsura tehnico-administrativă.
(2) În cazul introducerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în dovada
înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se înscrie menţiunea că vehiculul are drept de
circulaţie pentru 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii dreptului de circulaţie, iar plăcuţele cu numărul de
înmatriculare sau de înregistrare se restituie de către poliţia rutieră în baza ordonanţei preşedinţiale emise de
instanţa investită cu soluţionarea cauzei sau a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.
Subsecțiunea 3. Anularea permisului de conducere
Articolul 203
(1) Anularea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune:
a) de şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătoreşti
rămase definitivă, dispusă de o instanţa din România;
b) de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în baza unei hotărâri
judecătoreşti rămase definitivă, pronunţată de către o autoritate străină competentă, pentru o infracţiune săvărşită
de titular pe teritoriul statului respectiv, dacă pentru fapta săvărşită legislaţia română prevede această
măsură.
(2) Anularea permisului de conducere al persoanei decedate se dispune de şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza
căruia titularul a domiciliat, în condiţiile existenţei unui certificat de deces.
(3) Măsura anulării permisului de conducere se comunică, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, titularului
permisului de conducere, la domiciliul acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1).
(4) În termenul prevăzut la alin. (3), permisul de conducere se transmite de serviciul poliţiei rutiere care a
dispus anularea la autoritatea competentă care l-a eliberat, în vederea efectuării menţiunii în evidenta.
Subsecțiunea 4. Ridicarea vehiculelor
Articolul 203^1
(1) Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una
dintre situaţiile prevăzute la art. 143, când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă.
(2) Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata a 24 de ore, de către
administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
(3) Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în
care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.
(4) Nu se dispune ridicarea vehiculului aparţinând unei instituţii dintre cele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit.
a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, care desfăşoară o acţiune de intervenţie sau misiune cu caracter de urgenţă.
(5) Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane în vehicul nu este
vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.
Articolul 203^2
(1) Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare.
(2) Dispoziţia de ridicare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a) data, ora şi locul ridicării vehiculului;
b) gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului rutier care dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi
unitatea din care acesta face parte;
c) indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;
d) menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului;
e) menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul;
f) date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.
(3) Dispoziţia de ridicare se încheie în 3 exemplare, cu următoarea destinaţie: primul exemplar pentru emitent, al
doilea exemplar pentru administratorul drumului public sau, după caz, pentru administraţia publică locală, iar al
treilea exemplar pentru persoana care solicită restituirea vehiculului.
Articolul 203^3
(1) Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului.
(2) Transportul la locul de depozitare se realizează în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a
vehiculului ridicat.
(3) Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau
utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor
efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare.
(4) Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public
sau, după caz, de către administraţia publică locală.
(5) Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a
administraţiei publice locale.
(6) Administratorul drumului public sau, după caz, administraţia publică locală răspunde pentru eventualele avarii
cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile
prevăzute de lege.
Articolul 203^4
(1) Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor
efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia.
(2) În cazul în care a fost dispusă măsura tehnico-administrativă a unui vehicul aparţinând instituţiilor prevăzute
la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, care desfăşura o acţiune de intervenţie sau misiune cu caracter de urgenţă, restituirea
se face cu titlu gratuit.
(3) Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu
continuu, pe durata a 24 de ore.
Secţiunea a 3-a Sancţiuni contravenţionale complementare
Subsecțiunea 1. Aplicarea punctelor de penalizare
Articolul 204
(1) Când pentru fapta săvărşită legea prevede şi aplicarea punctelor de penalizare, agentul constatator are obligaţia
să le înscrie în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
(2) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se trimite, în cel mult două zile lucrătoare de la data întocmirii
acestuia, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta.
Articolul 205
Punctele de penalizare se înscriu în evidenta conducătorilor de autovehicule sau tramvaie de către serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta.
Articolul 206
Când instanţa competentă, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta radiază din evidență punctele de penalizare aplicate.
Articolul 207
Când un conducător de autovehicule, posesor al unui permis de conducere eliberat de către o autoritate străină, săvârşeşte o faptă pentru care legea prevede şi aplicarea punctelor de penalizare, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se trimite poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru informarea autorităţii statului care a emis permisul de conducere.
Articolul 208
Titularul permisului de conducere, la cerere, are dreptul să obţină, personal, la sediul poliţiei rutiere din judeţul care îl are în evidenta, informaţii cu privire la numărul de puncte de penalizare ce i-au fost aplicate.
Subsecțiunea 2. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie
Articolul 209
(1) La cumulul a cel puţin 15 puncte de penalizare, serviciul poliţiei rutiere din judeţul care are în evidenţă
conducătorul de autovehicul comunică acestuia, în scris, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei
contravenţii, hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, precum şi obligaţia de a se prezenta la
sediul poliţiei rutiere, în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării scrise, pentru a preda permisul de
conducere.
(2) Titularul permisului de conducere are dreptul de a conduce autovehicule de la data cumulării celor 15 puncte de
penalizare şi până la data expirării termenului când avea obligaţia de a preda permisul de conducere sau, după caz,
până la data predării permisului de conducere.
(3) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule operează în ziua următoare celei în care a fost
predat permisul de conducere sau, după caz, a expirat termenul de predare a acestuia.
(4) În cazul în care titularul permisului de conducere nu se prezintă la poliţie în termenul prevăzut la alin. (1),
perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule se majorează, de drept, cu 30 de zile.
(5) În situaţia în care titularul permisului de conducere face dovada imposibilităţii prezentării la poliţie în
termenul de 5 zile de la primirea înştiinţării scrise, perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce
autovehicule dispusă potrivit alin. (4) se anulează.
Articolul 210
(1) În situaţia în care conducătorul de autovehicul săvârşeşte o faptă pentru care, potrivit legii, se retine
permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovada înlocuitoare
cu drept de circulaţie, sancţiunea contravenţională complementara operează începând cu ziua următoare celei în care
a expirat valabilitatea dovezii.
(2) Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere este eliberată fără drept de circulaţie, suspendarea
exercitării dreptului de a conduce operează din momentul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare prin
procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Articolul 211
În cazul în care titularului permisului de conducere i s-a interzis să ocupe o funcţie sau să exercite o profesie care are legătură cu dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie, potrivit art. 108 lit. c) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, şeful serviciului poliţiei rutiere care funcţionează pe teritoriul de competenţă al autorităţii care a luat măsura de siguranţă dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie pe durata cât operează măsura de siguranţă.
Articolul 212
(1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reţinut ca urmare a încălcării de către titular a unei
norme rutiere pentru care legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi pentru care s-a eliberat
dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei se
trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în termen de 15 zile de la aplicarea
sancţiunii contravenţionale complementare.
(2) Când dovada înlocuitoare este eliberată fără drept de circulaţie, permisul de conducere şi copia
procesului-verbal de constatare a contravenţiei se trimit unităţii de poliţie prevăzute la alin. (1) în cel mult o
zi lucrătoare de la data constatării faptei.
(3) Până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate
străină poate solicita ca, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce,
documentul să fie păstrat la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta, pentru a-i fi
restituit. Despre aceasta posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea
suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Articolul 213
(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei Române şi în cazul în care titularul permisului de conducere eliberat de către autoritatea
competentă din România a săvârşit o faptă pe teritoriul altui stat, iar autoritatea statului respectiv a dispus,
prin hotărâre, o astfel de măsură.
(2) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se aplică pe teritoriul României numai dacă pentru fapta
săvărşită legislaţia rutieră românească prevede o astfel de măsură.
(3) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe teritoriul României nu poate fi mai mare decât
cea prevăzută de legislaţia rutieră românească pentru o faptă asemănătoare.
(4) Pentru stabilirea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se ia în considerare,
obligatoriu, perioadă cât titularul permisului de conducere nu a avut drept de circulaţie pe teritoriul statului
care a emis o astfel de decizie.
Articolul 214
(1) În cazul săvârşirii a două sau a mai multor contravenţii care atrag şi suspendarea exercitării dreptului de a
conduce, constatate prin acelaşi proces-verbal, perioadă de suspendare se calculează prin însumarea perioadelor
prevăzute pentru fiecare fapta, fără ca aceasta să depăşească 90 de zile.
(2) Când o persoana căreia i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea
exercitării dreptului de a conduce săvârşeşte, în perioadă în care are drept de circulaţie, o nouă contravenţie
pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică distinct perioade de suspendare
pentru fiecare contravenţie.
Subsecțiunea 3. Confiscarea bunurilor
Articolul 215
(1) Mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore, precum şi dispozitivele care perturba funcţionarea
mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului confiscate, în condiţiile legii, se predau la serviciul poliţiei
rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta.
(2) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare confiscate în condiţiile legii se predau la serviciul
poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta pentru a fi trimise autorităţii competente care le-a
eliberat.
(3) Vehiculele cu tracţiune animală confiscate în condiţiile legii se predau autorităţilor administraţiei publice
locale, pe baza de proces-verbal, în vederea transmiterii acestora spre valorificare, potrivit dispoziţiilor
Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor
confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobata cu modificări şi completări
prin Legea nr. 98/1999, republicată.
Subsecțiunea 4. Imobilizarea vehiculului
Articolul 216
(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune şi se efectuează de către poliţia rutieră, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege.
(2) Imobilizarea se face în prezenţa unui martor asistent, prin folosirea, în interiorul sau în exteriorul
vehiculului, a unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare, care se consemnează în procesul-verbal de
constatare a faptei pentru care s-a dispus măsura.
(3) În lipsa unui martor asistent poliţistul rutier precizează motivele care au condus la încheierea
procesului-verbal în acest mod.
(4) Imobilizarea unui vehicul este interzisă în toate locurile unde oprirea sau staţionarea este interzisă.
Articolul 217
(1) Atunci când se impune imobilizarea, în condiţiile legii, a unui vehicul care transporta produse sau substanţe
periculoase, poliţistul rutier este obligat să anunţe, de îndată, unitatea de poliţie din care face parte pentru a
se stabili, împreună cu unităţile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, destinaţia finala pentru
parcarea autovehiculului.
(2) Imobilizarea unui vehicul care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase ori cu gabarite şi/sau
mase depăşite se dispune de către poliţia rutieră, în condiţiile stabilite împreună cu reprezentanţii autorităţilor
cu atribuţii în domeniu.
Articolul 218
Revocarea imobilizării se dispune:
a) de către poliţistul rutier care a dispus-o, dacă este prezent, iar motivele pentru care a fost dispusă au
încetat;
b) de către şeful serviciului poliţiei rutiere din care face parte agentul constatator, dacă motivele pentru care a
fost dispusă măsura au încetat;v
c) de către procuror sau de instanţa de judecata, atunci când vehiculul a făcut obiectul unei infracţiuni.
Secţiunea a 4-a Restituirea permisului de conducere şi reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce
Articolul 219
(1) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere care îl are în
evidenta, la cererea titularului, în următoarele cazuri:
a) la expirarea termenului de suspendare, când sancţiunea a fost aplicată pentru cumul de puncte;
b) la expirarea termenului de suspendare, când sancţiunea a fost aplicată ca urmare a săvârşirii unei contravenţii
pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, după caz, a fost
majorată cu 30 de zile, dacă titularul a promovat testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
c) în baza certificatului medico-legal prin care se confirma că afecţiunile medicale care au determinat declararea
persoanei respective ca inaptă medical au încetat.
(2) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost
săvărşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a
dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, în baza
hotărârii judecătoreşti ramase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal
de constatare a contravenţiei a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112
lit. c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către contravenient se efectuează de către serviciul poliţiei
rutiere care îl are în evidenţă, în cazurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie consta în completarea unui test-grila, ce conţine 15 întrebări
din legislaţia rutieră. Este declarată "promovată" persoana care a formulat răspunsul corect la cel puţin 13
întrebări.
(5) Contravenientul este obligat să susţină examenul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, în
perioadă executării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, în
zilele stabilite, săptămânal, la nivelul serviciului poliţiei rutiere.
(6) Prevederile alin. (1)-(5) se aplică şi în cazul titularului unui permis de conducere românesc pentru care,
potrivit legii, a fost aplicată sancţiunea contravenţională complementara a suspendării exercitării dreptului de a
conduce de către o autoritate competentă străină, ca urmare a săvârşirii de către acesta, pe teritoriul statului
respectiv, a unei fapte pentru care se aplică această sancţiune.
Articolul 220
(1) Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva căruia s-a dispus suspendarea
dreptului de a conduce, poate solicita sefului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta restituirea
documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii
teritoriului României.
(2) În situaţia restituirii permisului de conducere potrivit alin. (1), şeful poliţiei rutiere din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române comunica sancţiunea aplicată autorităţii străine care a eliberat
documentul.
Articolul 221
(1) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă
sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
b) a obţinut permis de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei;
c) în ultimii 3 ani de la data săvârşirii faptei pentru care se solicita reducerea perioadei de suspendare a
exercitării dreptului de a conduce nu a beneficiat de o astfel de măsură;
d) în ultimii 2 ani de la data constatării contravenţiei pentru care se aplică sancţiunea contravenţională
complementara nu a mai avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie.
(2) Conducătorul de autovehicul sau tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării
dreptului de a conduce, dacă:
a) perioadă de suspendare a fost majorată, conform legii;
b) a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei
suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
c) a fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul
testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se află sub influenţa
alcoolului;
d) sancţiunea contravenţională complementara s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată
când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau
sonore sunt în funcţiune.
Articolul 222
Cu ocazia preschimbării permiselor de conducere emise anterior datei de 1 decembrie 1995 cu cele model nou,
echivalarea dintre vechile şi noile categorii se face după cum urmează:
a) categoria G cu categoria A;
b) categoria A cu categoria A;
c) categoria B cu categoria B;
d) categoria C cu categoria C;
e) categoria D cu categoria D;
f) categoriile C, E şi/sau C + E cu categoria CE;
g) categoriile B, C, E şi/sau B + E şi C + E cu categoriile BE şi CE;
h) categoriile C, D, E şi/sau C + E şi D + E cu categoriile CE şi DE;
i) categoriile B, C, D, E şi/sau B + E, C + E şi D + E cu categoriile BE, CE şi DE;
j) categoria F cu categoria Tr;
k) categoria H cu categoria Tb;
l) categoria I cu categoria Tv.
Articolul 223
(1) Poliţia rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competentei.
(2) Se însoţesc cu echipaje ale poliţiei rutiere demnitari români sau oficialităţi străine cu funcţii similare
acestora, după cum urmează:
a) Preşedintele României;
b) preşedintele Senatului;
c) preşedintele Camerei Deputaţilor;
d) primul-ministru al Guvernului.
(3) În situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă, pot beneficia de însoţirea cu echipaje ale
poliţiei rutiere şi miniştrii din Guvernul României sau omologi din străinătate aflaţi în vizita oficiala în
România, precum şi şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, cu ocazia depunerii scrisorilor de
acreditare.
(4) Beneficiază de însoţire şi candidaţii la funcţia de Preşedinte al României, pe timpul campaniei electorale, după
validarea candidaturii, numai pe raza localităţilor unde au loc activităţile electorale.
(5) Beneficiază de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere foştii preşedinţi ai României, în condiţiile legii.
(6) Concursurile organizate pe drumurile publice, autorizate potrivit legii, care presupun restricţionarea
circulaţiei pe anumite sectoare, precum şi transporturile agabaritice sau speciale vor fi însoţite numai cu
aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, în funcţie de disponibilităţi, contra cost, potrivit tarifelor
stabilite de normele legale.
Articolul 224
(1) La nivelul unităţilor de învăţământ, curs primar şi gimnazial, cadrele didactice care predau orele de educaţie
rutieră vor fi sprijinite şi îndrumate de către poliţişti rutieri.
(2) Concursurile organizate la nivelul unităţilor de învăţământ pe teme rutiere vor fi coordonate de către serviciul
poliţiei rutiere din judeţul în care îşi are sediul unitatea de învăţământ.
Articolul 225
Anexele nr. 1A - 1F fac parte integrantă din prezentul regulament.